Acasă Politic Arad: Sesizare penală pentru deşeuri periculoase abandonate lângă Lipova

Arad: Sesizare penală pentru deşeuri periculoase abandonate lângă Lipova

DISTRIBUIȚI

126048 – 12022014 – Reprezentantul de mediu din cadrul Primăriei Lipova a informat marţi după amiaza Comisariatul Judeţean Arad al Gărzii Naţionale de Mediu despre abandonarea unor deşeuri periculoase pe domeniul public din extravilanul oraşului Lipova. Cu ocazia controlului la faţa locului, inspectorii Gărzii de Mediu

au descoperit deşeuri împrăştiate pe 15 mp, abandonate pe domeniul public, în extravilanul oraşului Lipova, în apropiere de DN 7.

Este vorba de 400 de recipienţi din material plastic, metalici şi de sticlă, cu substanţe chimice specifice de laborator, etichetate ca sulfat de cupru, oxid de calciu, hidroxid de potasiu, dicromat de potasiu, carbonat de sodiu, tiosulfat de sodiu, fluorură de cobalt, oxid de siliciu, sulfat dublu de fier şi amoniu. Substanţele se găsesc în ambalajele originale şi sunt expirate cu mulţi ani în urmă, ceea ce indică faptul că au fost abandonate intenţionat.

Deşeurile au fost depozitate în containere metalice şi transportate într-un spaţiu de depozitare, care îndeplineşte condiţiile minime de depozitare şi care va fi sigilat de Poliția arădeană.

Terenul a fost curățat, entru îndepărtarea riscurilor de mediu sau la adresa sănătăţii populaţiei. Garda de Mediu Arad a sesizat Parchetul, pentru identificarea vinovaților. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.