Acasă Politic Austria: Investitorii sunt prudenți față de climatul fiscal în România

Austria: Investitorii sunt prudenți față de climatul fiscal în România

DISTRIBUIȚI

126405 – 26022014 Președintele Senatului, Crin Antonescu, a avut marți, la Viena, o întrevedere cu Georg Kapsch, președintele Asociației Industriașilor din Austria. Președintele Senatului a subliniat preocuparea României față de asigurarea unui cadru juridic predictibil și a unui mediu stabil pentru investitorii străini, pozițiile factorilor politici din țara noastră, atât de la putere cât și din opoziție, fiind foarte clare în acest sens.

Crin Antonescu a reafirmat aprecierea față de nivelul și calitatea investițiilor austriece în România, în domenii de vârf precum cel petrolier, bancar, IT, precum și în construcții, turism, industria lemnului, transporturi, menționând totodată faptul că există o percepție pozitivă și din partea opiniei publice românești față de prezența oamenilor de afaceri austrieci în țara noastră.

La rândul său, Georg Kapsch a făcut un apel pentru o cooperare mai strânsă româno-austriacă în cadrul Uniunii Europene, România având un mare potențial de dezvoltare și fiind din ce în ce mai integrată în comunitatea europeană. A fost subliniat nivelul excelent de pregătire și calitatea forței de muncă din România. Partea austriacă a menționat drept domenii prioritate pentru viitorul colaborării dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare și portuare, reafirmând susținerea pentru implementarea Strategiei Dunării.

În plus, președintele Asociației Industriașilor din Austria a menţionat că cele două state ar trebui să transmită Uniunii Europene un semnal privind necesitatea unei noi dinamici de reindustrializare, fiind recunoscut faptul că numai printr-un efort comun și integrat se poate face față concurenței globale.

Partea austriacă a fost interesată să afle dacă sunt avute în vedere schimbări privind politicile fiscale din România, existând temerea că actualul climat favorabil, care se bucură de întreaga apreciere a oamenilor de afaceri austrieci, s-ar putea deteriora.

Alături de preşedintele Asociaţiei Industriaşilor din Austria, Georg Kapsch, au participat Peter Koren – director al Departamentului de Politici Industriale al Asociaţiei, Michael Löwy – director Relaţii Internaţionale, precum şi reprezentanţii mai multor companii importante austriece care acoperă domeniile bancar, construcţii, transporturi, IT etc. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.