Acasă Politic Bruxelles: “Europa nu poate exista economic fără populația migratoare”

Bruxelles: “Europa nu poate exista economic fără populația migratoare”

DISTRIBUIȚI

126298 – 21022014 – Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a participat, la Bruxelles, la lucrările Forumului „Diaspora şi dezvoltarea”. În deschiderea evenimentului, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a luat cuvântul alături de ambasadorul Jean-Paul Carteron, fondatorul Crans Montana Forum și a salutat importanța organizării unui asemenea eveniment, în contextul european actual. „Intenționăm ca această conferință să pună bazele unei noi viziuni asupra migrației. De aceea, pentru a putea ține pasul cu schimbările economice și sociale catalizate de acest val de migrație fără precedent, avem nevoie de politici corespunzătoare, politici care necesită colaborare instituțională și resurse financiare, atât la nivel național, cât și internațional”, a argumentat ministrul delegat Cristian David, citat într-un comunicat al MAE.

Structurat pe patru paneluri, pe teme de actualitate precum migrația, integrarea, mobilitatea și rolul sectorului privat în dezvoltarea strategiilor naționale, Forumul a adus în atenția factorilor de decizie europeni, dar și globali, doi dintre cei mai importanți vectori: comunitățile din diasporă și cele de business.

Astfel, în cadrul primului panel, a fost dezbătut impactul migrației în politicile guvernamentale și relațiile bilaterale. Secțiunea a prezentat numeroasele provocări cu care guvernele europene se confruntă, menționându-se nevoia unor strategii de combatere a traficului de ființe umane, de respectare a drepturilor minorităților și de asigurare a transparenței și obiectivității serviciilor sociale. În acest context, solidaritatea la nivel național a fost considerată vitală pentru integrarea populației migratoare în comunitățile țărilor gazdă.        “Din punct de vedere economic, Europa nu poate exista fără populația migratoare. În consecință, diaspora trebuie privită cu interes și integrată în totalitate prin adaptarea politicilor de protecție socială și combaterea xenofobiei și a atitudinilor populiste. Trebuie să acționăm acum pentru siguranța Europei, generând politici cuprinzătoare pentru piața muncii”, a explicat directorul general adjunct al Organizației Internaționale pentru Migrație, Laura Thompson.

Cel de-al doilea panel a evidențiat politicile de integrare și drepturile minorităților în cadrul comunităților din țările gazdă. De asemenea, au fost analizate politicile existente în domeniul migrației, concluzionându-se faptul că schimbări legislative ar putea facilita integrarea comunităților de imigranți. În acest context, europarlamentarul Renate Weber a salutat eforturile Uniunii Europene de a genera o politică cuprinzătoare în ceea ce privește persoanele solicitante de azil politic și şi-a exprimat dorința ca în viitorul apropiat să existe o politică asemănătoare şi pentru migrație.

„Când vine vorba despre migrație și imigranți, cuvântul ilegalitate nu ar trebui să existe. Ilegalitatea statutului de imigrant ar trebui privită ca o neregulă birocratică și nu ar trebui sancționată penal. De asemenea, Uniunea Europeană ar trebui să se mobilizeze, să-și recunoască eșecul în ceea ce privește migrația și să conceapă noi politici de integrare cuprinzătoare și corecte”, a susținut europrlamentarul Renate Weber.

Cel de-al treilea panel a dezbătut tema mobilității umane și contribuția pe care comunitățile de imigranți o au asupra dezvoltării economice. În acest sens, directorul filialei europene a Institutului de Politici pentru Migrație, Elizabeth Collett, a susținut faptul că migrația aduce beneficii atât pentru țările de destinație, cât și pentru cele de origine.

„Comunitățile de imigranți contribuie activ la dezvoltarea economică a țărilor gazdă și reprezintă un potențial uriaș de dezvoltare pentru țările de origine prin calitatea resursei umane, totalul remitențelor și potențialul de investiții și antreprenoriat” a susținut Elizabeth Collett.

Ultimul panel, denumit “Rolul sectorului privat în orice strategie de dezvoltare”, a vizat în mod direct înțelegerea și recunoașterea contribuției mediului privat în aportul semnificativ pe care migrația o are din punct de vedere economic. În acest context, directorul adjunct al Centrului pentru Politici de Securitate din Geneva, Khalid Koser, a apreciat că mediul privat joacă un rol esențial în modelarea politicilor naționale, iar guvernele ar trebui să încorporeze nevoile mediului privat și în politicile pentru migrație.

“Sectorul privat creează mobilitate, iar mobilitatea creează dezvoltare. Nivelul contribuției imigranților depinde în mod direct de nivelul de integrare al acestora”, a declarat ministrul delegat Cristian David.

În încheiere, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni și-a exprimat dorința de a contribui, prin concluziile acestei conferințe, la crearea unei noi viziuni în domeniul migrației.            „Elementele cheie ale conferinței au fost solidaritatea, pacea și prosperitatea. Drept urmare, pledăm pentru implementarea unor politici corespunzătoare la nivel local național şi internaţional. Comunitățile de imigranți au o contribuție semnificativă la îmbogățirea vieții culturale, sociale și economice a comunităților din țările gazdă și reprezintă, de asemenea, o resursă esențială pentru dezvoltarea țărilor de origine. Prin urmare, ne-am angajat să păstrăm dreptul de liberă circulație, încurajând astfel guvernele să recunoască importanța comunităților de imigranți, să ia măsuri și să se implice în elaborarea unei politici cuprinzătoare privind migrația”, a declarat ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David.

Conferința a fost un succes, iar la finalul acesteia participanții au aprobat promovarea unui document concluziv care să susțină inițierea unei abordări stategice cuprinzătoare în domeniul migrației.

Evenimentul a reunit factori de decizie la nivel înalt din statele membre ale Uniunii Europene, țări terțe, instituții comunitare, organizații internaționale de specialitate (Institutul de Politici pentru Migrație, Forumul Global pentru Migrație și Dezvoltare, Organizația Internațională pentru Migrație, ACP Observatorul pentru Migrație, Centrul pentru Politici de Securitate din Geneva), personalități din mediul academic, ONG-uri, reprezentanţi ai mediului diplomatic, lideri de opinie și mass media.

Conferința a fost organizată de Qual Media Group, cu sprijinul Crans Montana Forum, sub înaltul patronaj al ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.