Acasă Politic Bucureşti: Ajutor pentru rău platnici

Bucureşti: Ajutor pentru rău platnici

DISTRIBUIȚI

125865 – 04022014 – Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în urma întâlnirii cu reprezentanții FMI, CE și Băncii Mondiale, că statul va acorda sprijin persoanelor care au credite restante la bănci. ”Avem un proiect important pe care putem să îl anunțăm pentru că avem acordul instituțiilor financiare partenere.

Voiam să spun că față de măsurile deja stabilite și care sunt în aplicare am discutat despre măsuri care țin de reducerea arieratelor la societățile cu capital de stat precum Poșta Română și cele din domeniul feroviar și am găsit soluții pentru a reduce acest nivel”, a afirmat Ponta.

”Avem acordul FMI pentru două măsuri importante și care vor avea un impact important în economie. Este vorba despre o măsură ce va fi adoptată printr-o ordonanță a guvernului, e o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. Se aplică tuturor creditelor luate de persoanele fizice. Condiția e ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu 1.610 lei și să nu aibă restanțe mai vechi de 90 zile”, a anunțat premierul.

”E o măsură opțională de care poate beneficia oricare debitor persoană fizică. Este vorba despre înjumătățirea ratei pe o perioadă de doi ani, dar nu mai mult de 500 lei pe lună, un credit fiscal care după doi ani va fi acordat de statul român”, a precizat Ponta.

”A doua măsură se adresează companiilor private, stabilită cu partenerii internațional. Statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielii salariale”, a mai spus primul ministru.

 De asemenea, șeful Executivului a declarat că președintele Traian Băsescu va semna documentele necesare pentru introducerea accizei la carburanți.

”Am fost asigurat că în urma discuției de ieri (n.r. duminică) cu președintele că și blocajul politic încetează și președintele va semna documentele necesare pentru ca acordurile să redevină operaționale. S-a discutat despre amânarea accizei până la 1 aprilie. Nu vom face o tăiere de alocări”, a precizat Victor Ponta. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.