Acasă Politic Bucureşti: Discuții cu reprezentanții Ambasadei Ucrainei la MAE

Bucureşti: Discuții cu reprezentanții Ambasadei Ucrainei la MAE

DISTRIBUIȚI

126475 – 28022014 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reiterat miercuri, în cadrul unei întrevederi la care a invitat reprezentanţii Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, interesul profund al României, ca stat vecin, pentru asigurarea stabilităţii Ucrainei.

Pe fondul evoluţiilor recente, în cadrul întrevederii, MAE a reafirmat importanţa stabilizării Ucrainei printr-un proces politic incluziv care să unească societatea ucraineană în ansamblul său, și nu să o divizeze. Astfel, trebuie descurajate accentele naţionaliste sau extremiste, de natură să amplifice scindarea politică şi socială din Ucraina. În contextul unor evoluţii atât de volatile, Ministerul Afacerilor Externe a subliniat părţii ucrainene necesitatea evitării unor acţiuni abuzive, excesiv vindicative sau cu excedarea cadrului legislativ.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat ferm, în cadrul întâlnirii, aşteptarea că nu vor exista acţiuni îndreptate împotriva comunităţii româneşti sau a reprezentanţilor acesteia. MAE, prin misiunile sale diplomatice şi consulare din Ucraina, este în legătură permanentă cu minoritatea română.

În contextul abrogării Legii privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic, Ministerul Afacerilor Externe a transmis părţii ucrainene că este preocupat cu privire la posibila deteriorare a sistemului de protecţie a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, preocupare exprimată şi în cursul recentei întrevederi, la Bucureşti, cu Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE.

S-a exprimat, în cadrul întâlnirii, speranţa părţii române ca autorităţile de la Kiev să întreprindă cât mai rapid demersuri pentru elaborarea şi adoptarea unei noi reglementări cuprinzătoare în materie. Noile reglementări ar trebui să ţină cont de prevederile convenţiilor internaţionale la care Ucraina este parte, cu prioritate de dispoziţiile Cartei europene asupra limbilor regionale şi minoritare şi ale Convenţiei cadru privind protecţia minorităţilor naţionale şi, totodată, să remedieze deficienţele constatate anterior. Este necesar ca acest vid legislativ să nu se perpetueze și să nu existe un regres la o legislaţie anterioară defavorabilă într-un domeniu de importanţă crucială pentru statalitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei precum şi pentru progresul său pe calea pro-europeană.

Ministerul Afacerilor Externe a reiterat, cu prilejul întrevederii cu reprezentanţii ambasadei ucrainene sprijinul deplin al României pentru aspiraţiile şi obiectivele europene ale Ucrainei şi ale poporului ucrainean. Acestea pot fi atinse în baza respectării criteriilor politice, inclusiv prin asigurarea protecţiei adecvate, pe toate dimensiunile, a drepturilor minorităţilor naţionale. Pentru a rămâne ancorată în parcursul său european, Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv a drepturilor lingvistice dobândite ca efect al legii adoptate în 2012 şi revocate la 23 februarie 2014 de autorităţile de la Kiev. Prezervarea identităţii româneşti în Ucraina face parte din ansamblul acestor responsabilităţi. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească, cu cea mai mare atenţie, situaţia etnicilor români din Ucraina, precum şi modul în care drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sunt respectate şi promovate. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.