Acasă Politic Bucureşti: Gabriel Dumitraşcu, propus ca administrator special la Hidroelectrica

Bucureşti: Gabriel Dumitraşcu, propus ca administrator special la Hidroelectrica

DISTRIBUIȚI

126486 – 28022014 Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a convocat pentru vineri, la orele 15.00, Adunarea Generala a Actionarilor, ocazie cu care va fi numit noul administrator special al companiei.

Remus Borza a spus ca a fost propus pentru aceasta functie Gabriel Dumitrascu, fost sef al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), actual director in cadrul Departamentului pentru Energie. In calitate de administrator special va reprezenta statul, ca actionar majoritar, in cadrul procesului de insolventa a companiei, potrivit Hotnews.ro.

In urma unei decizii a Curtii de Apel Bucuresti, Hidroelectrica s-a intors exact la situatia in care se afla pe 25 iunie 2013, adica in insolventa. Astfel, in mod automat Remus Borza a revenit la Hidroelectrica in calitate de administrator judiciar, iar consiliul de supraveghere a fost dizolvat. Problema era in privinta administratorului special, deoarece in perioada insolventei functie o detinea Ioan Mihaila. Acesta se afla in arest, fiind inculpat in cazul mitei de 1,4 milioane de euro de la Hidroelectrica.

Remus Borza a mai spus ca ar putea face schimbari si la nivelul directorilor deoarece a gasit o situatie dezastruoasa la Hidroelectrica. De cand a iesit din insolventa, Hidroelectrica nu mai reuseste sa vanda energie pe bursa, neavand o strategie eficienta in acest sens. Hidroelectrica iese de doua ori pe luna cu mai multe pachete, insa la preturi care nu sunt in concordanta cu cererea din acele momente. In aceste conditii, Remus Borza a decis ca de acum inainte, Hidroelectrica sa scoata pachete de energie pe bursa mult mai des. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.