Acasă Politic Bucureşti: PNL: Dacă PSD nu mai vrea USL, s-o spună deschis

Bucureşti: PNL: Dacă PSD nu mai vrea USL, s-o spună deschis

DISTRIBUIȚI

cristina_pocora126095 – 13022014 – Dacă PSD nu mai doreşte USL, ar trebui să spună deschis acest lucru în faţa cetăţenilor şi să recunoască dacă pretenţiile PC sunt mai importante decât actul guvernării, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora. „Dacă cei din PSD nu mai vor USL şi dacă sunt de părere

că USL şi-a îndeplinit menirea, programul de guvernare şi că rolul acesteia s-a încheiat, atunci ar trebui să spună clar şi deschis acest lucru în faţa cetăţenilor care au votat USL, dar şi a opiniei publice. Totodată, dacă, din punctul de vedere al PSD, pretenţiile Partidului Conservator, ale lui Daniel Constantin şi Dan Voiculescu sunt mai importante decât actul guvernării şi proiectul USL, să o recunoască deschis prin vocile sale autorizate. Reprezentanţii PNL şi-au respectat întotdeauna partenerii. Este normal ca acelaşi lucru să îl cerem în schimb. Orgoliile personale şi de partid ale unor parteneri de uniune nu ar trebui să primeze în faţa lucrurilor la care ne-am angajat în faţa cetăţenilor”, a declară Pocora, potrivit unui comunicat de prresă.

Deputatul liberal arată că afirmaţiile social-democraţilor privind „controlul” asupra Senatului nu sunt fundamentate.

„În ultimele zile tot mai multe voci din PSD ne atrag atenţia că deţin controlul total al Senatului şi că alianţa electorală de stânga, pe care au creat-o pentru europarlamentare, ar putea asigura guvernarea fără Partidul Naţional Liberal. Toate aceste declaraţii făcute de membrii importanţi ai partenerilor de Uniune nu fac niciun fel de raportare la proiectul Uniunii Social Liberale, la obiectivele pe care, împreună, ni le-am asumat în faţa românilor prin programul de guvernare. Aceste afirmaţii îndreptate împotriva PNL nu sunt fundamentate, deoarece PNL a respectat programul de guvernare care stă la baza activităţii actualului Executiv. Liberalii nu au avut cerinţe noi în USL sau în Guvern. De fiecare dată când s-au constat derapaje de la programul de guvernare şi de la protocolul USL, PNL a atras atenţia, deoarece respectarea angajamentelor asumate nu sunt solicitări suplimentare, sunt doar lucruri ce ţin de buna guvernare”, arată Pocora.

Ea mai susţine că trebuie să existe luciditate şi raţionament în luarea unor decizii care ţin de guvernarea ţării şi de îndeplinirea obiectivelor asumate.

„Orgoliul personal şi calculele aritmetice nu trebuie să ia locul angajamentelor pe care ni le-am luat. Nu trebuie să lăsăm asemenea orgolii să distrugă un guvern care, prin nominalizările pe care PNL le-a făcut, ar fi căpătat şi mai multă forţă în susţinerea programului de guvernare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL. – PROMPT MEDIA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.