Acasă Politic Bucureşti: PNL vrea arestarea deputatului Vlad Cosma

Bucureşti: PNL vrea arestarea deputatului Vlad Cosma

DISTRIBUIȚI

126173 – 17022014 – In cadrul şedinţei Comisiei juridice din Camera Deputaţilor de luni, grupul deputaţilor liberali din această comisie a votat în unanimitatea pentru încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma. „La lucrările Comisiei juridice au participat toţi deputaţii liberali care prin votul lor pozitiv au dovedit, încă odată ,că nu obstrucţionează actul de justiţie, dând un semnal clar că politicul nu trebuie să interfereze în treburile puterii judecătoreşti. Partidul Naţional Liberal consideră că solicitarea Ministerului Justiţiei trebuie să-şi urmeze cursul firesc fără niciun blocaj din partea legislativului, iar justiţia trebuie să-şi facă datoria şi în acest caz. Deputaţii liberali sunt consecvenţi şi de această dată cu poziţia exprimată în alte cazuri similare, convinşi fiind că este de datoria Parlamentului să ia o decizie rapidă şi transparentă în astfel de situaţii. Ca urmare, parlamentarii liberali îşi vor menţine votul exprimat în favoarea cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma şi în plenul Camerei Deputaţilor. Totodată, membrii liberali din Comisia juridică au solicitat în cadrul aceleiaşi şedinţe repunerea pe ordinea de zi a Propunerii legislative pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, în vederea dezbaterii şi respingerii acesteia. În urma votului, majoritatea deputaţilor din Comisie a respins cererea liberalilor, subiectul rămânând pe agenda parlamentară. În opinia liberalilor acceptarea acestui demers ar fi pus capăt unui subiect care a adus mari prejudicii de imagine Parlamentului.Partidul Naţional Liberal va depune toate eforturile parlamentare şi politice pentru

ca proiectul legislativ privind amnistierea şi graţierea să fie respins”, se arată într-un comunicat al grupului parlamentar al PNL. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.