Acasă Politic Bucureşti: Sânge de la Interne

Bucureşti: Sânge de la Interne

DISTRIBUIȚI

126317 – 21022014 – Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au donat sânge, în cadrul unei acţiuni umanitare, organizată vineri de către Direcţia Informare şi Relaţii Publice a ministerului, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti. Acţiunea s-a desfăşurat la sediul Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne şi a fost sprijinită de către personalul din Aparatul Central, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul General de Aviaţie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Agenţia Naţională Antidrog, potrivit unui comunicat al MAI.

Demersul angajaţilor MAI reprezintă un gest de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, constituind totodată un ajutor concret acordat unităţilor spitaliceşti care se confruntă cu situaţii dificile, cauzate de insuficienţa sângelui necesar transfuziilor.

Donarea de sânge se înscrie în seria campaniilor umanitare multianuale, iniţiate încă din 2006 şi desfăşurate cu sprijinul angajaţilor MAI. Acţiunea de vineri este cea de a XIV-a de acest gen derulată la nivelul MAI.

Prin intermediul acestor campanii, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au contribuit cu peste 840 unităţi de sânge la completarea rezervelor Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, acestea reprezentând tot atâtea şanse la viaţă acordate semenilor aflaţi în suferinţă, se arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.