Acasă Politic Bucureşti: Senatul a adoptat o declaraţie de suţinere a Georgiei pentru integrarea...

Bucureşti: Senatul a adoptat o declaraţie de suţinere a Georgiei pentru integrarea în UE şi NATO

DISTRIBUIȚI
Crin_Antonescu____David_Usupashvili___declaratii

Crin_Antonescu____David_Usupashvili___declaratii126029– 10022014 – Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut luni o întrevedere cu David Usupashvili, preşedintele Parlamentului Georgiei, însoţit de un grup de parlamentari georgieni, în cadrul vizitei oficiale în România, întreprinse la invitaţia Senatului.Discuţiile au vizat aspecte ale relaţiilor bilaterale

româno-georgiene, precum şi perspectivele consolidării acestei cooperări, în contextul avansării procesului de asociere politică şi economică a Georgiei cu Uniunea Europeană, cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, potrivit unui comunicat al Senatului. Au fost aduse în discuţie, de asemenea, evoluţiile în cadrul procesului de integrare euro-atlantică.

Preşedintele Crin Antonescu a reiterat susţinerea fermă a României pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei, evidenţiind perspectivele de cooperare economică ale României şi Georgiei ca state riverane la Marea Neagră, precum şi interesul pentru consolidarea dialogului interparlamentar la nivelul comisiilor permanente şi al Grupurilor parlamentare de prietenie.

De asemenea, Preşedintele Senatului a subliniat importanţa rezolvării paşnice a conflictelor prelungite din Georgia, precum şi necesitatea identificării unor soluţii concrete atât din partea UE, cât şi a NATO.

La rândul său, preşedinte Parlamentului georgian a adresat mulţumiri pentru sprijinul manifestat în mod constant de către România în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice, exprimându-şi încrederea că dialogul româno-georgian se va dezvolta în continuare. Preşedintele Parlamentului Georgiei a subliniat angajamentul ferm al clasei politice pe calea integrării europene şi euro-atlantice, evidenţiind progresele înregistrate în ultimii ani de Georgia, în implementarea reformelor democratice.

La finalul întrevederii, Crin Antonescu a invitat delegaţia georgiană în plenul Senatului României pentru a asista la adoptarea declaraţiei politice de susţinere a Georgiei în eforturile de integrare în structurile europene şi euro-atlantice.

La întrevedere au mai participat senatorii Radu-ŞtefanOprea, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Georgia, Doina-Anca Tudor, vicelider al Grupului PNL, Mihai Cristian Dănuţ, vicelider al Grupului PC, şi Dan Mihalache, secretar general al Senatului. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.