Acasă Sud Arges Argeş: Contradicţii între premier şi ministrul Şova

Argeş: Contradicţii între premier şi ministrul Şova

DISTRIBUIȚI

 127037 – 21032014 –   Construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu va începe anul viitor, a anunţat premierul Victor Ponta, în discuțiile de joi cu reprezentanţii Dacia Renault. Afirmațiile premierului contravin unei postări a ministrului Marilor Proiecte, Dan Șova, care, într-o postare pe blog, anunţa începerea lucrărilor în 2017.

„Le-am confirmat celor de la Dacia că din programul 2007-2013 de autostrăzi, deja s-au alocat cei 25 de milioane de euro pentru actualizarea studiului de fezabilitate, că în 2015 începem lucrările pe baza noului studiu de fezabilitate din ambele capete, şi dinspre Sibiu, şi dinspre Piteşti, Piteşti-Curtea de Argeş urmând să fie primul tronson finalizat şi că toată autostrada Piteşti-Sibiu va fi finalizată din programarea 2014-2020. Şi o să îi spun dlui Şova, mai bine să vorbească decât să scrie pe blog, că văd că au toţi boala blogurilor. Şi cred că nici el nu mai înţelege ce scrie pe blog”, a declarat premierul a Pitești.

Cu același prilej, Victor Ponta a mai spus, printre altele, că legislaţia, inclusiv cea a înmatriculărilor, rămâne neschimbată, iar ritmul de creştere al uzinei va fi susţinut inclusiv prin Programul „Rabla”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.