Acasă Externe Bruxelles: România susţine semnarea grabnică a acordurilor dintre UE şi Ucraina

Bruxelles: România susţine semnarea grabnică a acordurilor dintre UE şi Ucraina

DISTRIBUIȚI

126917 – 17032014 – Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat luni la reuniunea Grupului de Prieteni ai Ucrainei, organizată la Bruxelles, în marja Consiliului Afaceri Externe. Şefii diplomaţiilor europene au fost prezenţi aproape în totalitate la această întâlnire cu ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Deşciţa, potrivit unui comunicat al MAE.        Intervenţiile miniştrilor au pus în evidenţă sprijinul clar pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, exprimând totodată solidaritate cu opţiunile politice liber exprimate de ucraineni.

Ministrul Titus Corlăţean a evocat discuţiile de substanţă pe care le-a avut cu omologul său ucrainean săptămâna trecută şi a reiterat ferm mesajul de susţinere a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute internaţional. Totodată, ministrul Corlăţean, în consonanţă cu ceilalţi miniştri europeni, a dezavuat aşa-zisul referendum din Peninsula Crimeea, parte integrantă a Ucrainei suverane, subliniind ilegalitatea şi neconstituţionalitatea acestuia şi faptul că rezultatele acestui exerciţiu nu vor fi recunoscute de comunitatea internaţională democratică.

Mesajul oficialului român a vizat susţinerea aspiraţiilor europene ale Ucrainei în finalizarea proceselor de asociere politică şi integrare economică a Ucrainei cu UE, care vor fi marcate formal de semnarea Acordului de Asociere UE-Ucraina şi a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător (AA/DCFTA). România susţine luarea unei decizii cu privire la semnarea, cât mai curând posibil, a AA/DCFTA, precum şi accelerarea procesului de liberalizare a vizelor.

Ministrul Titus Corlăţean a exprimat disponibilitatea României de a împărtăşi experienţa acumulată în cadrul UE şi de a sprijini Ucraina în continuarea şi implementarea reformelor politice la care s-a angajat, pentru promovarea parcursului său european.

Grupul de Prieteni ai Ucrainei este un format de susţinere a aspiraţiilor europene ale Ucrainei, la care România a participat în mod consecvent. Până în 2010, astfel de reuniuni ale Grupului de Prieteni ai Ucrainei au avut loc ad-hoc, iar participarea a fost variabilă.

Ministrul român de Externe a participat la reuniunile Grupului de Prieteni ai Ucrainei din 10 mai 2010, organizată în marja Consiliului Afacerilor Externe de la Bruxelles, din 12 aprilie 2011, în marja Consiliului Afacerilor Externe de la Luxemburg, din 18 iulie 2011, în marja Consiliului Afacerilor Externe de la Bruxelles şi din 31 ianuarie 2013, în marja Consiliului Afacerilor Externe de la Bruxelles. România a participat, la nivel de secretar de stat, şi la reuniunea Grupului de Prieteni ai Ucrainei desfăşurată în marja Consiliului Afacerilor Externe de la Luxemburg, la 21 octombrie 2013, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.