Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Conferinţa şefilor de delegaţii ale Adunării Parlamentare a Francofoniei din Regiunea...

Bucureşti: Conferinţa şefilor de delegaţii ale Adunării Parlamentare a Francofoniei din Regiunea Europa

DISTRIBUIȚI

127015 – 20032014 –  Deputaţilor organizează, în perioada 20-23 martie 2014, la Palatul Parlamentului, Conferinţa şefilor de delegaţii ale parlamentelor membre ale Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) din regiunea Europa, în contextul intensificării demersurilor de promovare a valorilor francofone în Europa Centrală şi de Est.

Lucrările Conferinţei vor fi deschise de către şeful Misiunii Regionale Europa a APF, Jean-Paul Wahl, urmate de alocuţiunea preşedintelui delegaţiei Parlamentului României la APF, deputatul Sanda-Maria Ardeleanu.

De asemenea, în cadrul ceremoniei de deschidere au fost invitaţi să ia cuvântul Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, şi Cristian-Sorin Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului României.

Dezbaterile se vor concentra în trei sesiuni: Activităţile de promovare a Francofoniei; Tinerii francofoni-promotori ai democraţiei, multiculturalismului şi plurilingvismului; Pregătirea celei de-a XXVII-a Adunări Regionale Europa de la Varşovia, din perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2014.

Conform programului, la primele două sesiuni vor avea intervenţii actori importanţi ai Francofoniei din România, precum reprezentantul personal pentru Francofonie al preşedintelui României, Cristian Preda, şeful Antenei Regionale OIF pentru Ţările din Europa Centrală şi de

Est, David Bongard, ministrul plenipotentiar, corespondent naţional pentru Francofonie din MAE, Victoria Popescu, preşedintele GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România), Benoît Rutten, directorul Biroului Europa Centrală şi de est al Agenţiei universitare a Francofoniei (AUF), Abderrahmane Rida, academicianul Răzvan Theodorescu, fost preşedinte al delegaţiei Parlamentului României la APF.

Din partea Institutului Cultural Francez va avea o intervenţie Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România, urmată de intervenţia deputatului Theodor Paleologu, membru al Comisiei permanente comune pentru relaţia cu UNESCO a Parlamentului României.

În cadrul celei de-a III-a sesiuni, preşedintele delegaţiei parlamentare poloneze, Marek Ziolkowski, va prezenta proiectul de program al Adunării Regionale Europa 2014, care se va desfăşura la Varşovia, în Polonia, în toamna acestui an.

Cu ocazia participării la Conferinţă, oaspeţii francofoni vor lua parte joi la Gala Francofoniei, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, Camera Deputaţilor şi GADIF, pentru celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei.

În zilele de 22 şi 23 martie a.c., parlamentarii francofoni vor face o vizită de studiu în Bucovina, unde vor participa la Casa Prieteniei din Suceava la o sesiune de prezentări din partea unor reprezentanţi ai mediului academic şi liceal.

De asemenea, la Casa Prieteniei, vor fi organizate pentru  oaspeţii francofoni două expoziţii având ca teme  Francezi şi Români în Primul Război Mondial 1914-1918 şi Culori ale sufletului, precum şi un tur ghidat la Voroneţ şi Suceviţa. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.