Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Isărescu, împins de toată lumea către Cotroceni

Bucureşti: Isărescu, împins de toată lumea către Cotroceni

DISTRIBUIȚI

Îl vrea și Stânga, dar mai ales Dreapta126864 – 14032014 –   Exista presiuni uriaşe la adresa guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pentru a candida la alegerile prezidenţiale din acest an, susțin surse apropiate conducerii Marii Loje Naţionale din România, citate de siteul pesurse.ro.

La 11 octombrie trecut, după cum se știe, a avut loc celebrarea a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, fiind organizată o petrecere restrânsă, unde au fost invitate circa 30 de persoane, la moşia lui Mugur Isărescu de la Siliştea Snagovului. Chermeza a fost prezidată de unul dintre cei mai influenţi oameni din lume, fostul preşedinte al Grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon, un apropiat al lui Mugur Isărescu, care, de altfel, a şi aranjat prezenţa acestuia în România. Deplasarea lui Etienne Davignon la Bucureşti ar fi scos din buzunarul sponsorilor evenimentului, membrii Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, 200.000 de euro, iar contele de origine iudeo-maghiară a primit pentru discurs 500.000 de euro.

La eveniment au participat preşedinţii şi vicepreşedinţii celor mai importante bănci comerciale de pe piaţa românească, membri ai ARCR, precum și Dragoş Tănase, director general al Gold Corporation. A fost aşteptat şi Traian Băsescu, dar acesta a declinat invitaţia în ultimul moment, pentru că urma să plece la Bruxelles, la înmormîntarea preşedintelui PPE, Wilfried Martens. De-altfel, fusese chemat la ordin pentru a i se indica să nu-l lase pe Ponta la Consiliul European de toamnă, unde urma să se propună reinvestirea lui Barroso în detrimentul socialistului german Martin Schulz.

Nu au lipsit vinurile din crama Isărescu şi delicatesele vânătoreşti. A fost discutată necesitatea găsirii rapide a unei strategii, prin care Gold Corporation să demareze exploatarea de la Roşia Montană până la jumătatea anului viitor. Dar, cel mai important subiect a fost candidatura lui Mugur Isărescu la Preşedinţia României. Concret, până la sfârşitul anului, la nivelul Grupului Bilderberg va fi analizată oportunitatea ca Mugur Isărescu să participe la cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni, ca reprezentant al ”Dreptei” româneşti, reunită pentru a-i susţine. De altfel, unul din scopurile pentru care Etienne Davignon a venit la Bucureşti este tocmai acela de a-l determina pe guvernatorul BNR să accepte propunerea.  De Isărescu au tras până acum și socialiștii, însă e greu de crezut că guvernatorul BNR poate accepta o asemenea ofertă.

În altă ordine de idei, la aceste aşa-zise discuţii de socializare, de la conacul lui Mugur Isărescu, s-au căutat soluţii pentru deblocarea Proiectului Roşia Montană. Una dintre posibilităţi ar fi aceea ca reprezentanţi ai Grupului Bilderberg să demareze o serie de negocieri cu principalul opozant al proiectului, sponsor al mitingurilor Anti-Roşia Montană, George Sörös. Extragerea aurului de la Roşia Montană reprezintă una din cele mai importante ţinte ale lui Mugur Isărescu, aurul extras urmînd a fi cumpărat, integral, de BNR, care, având acces la o   sursă primară de metal preţios, va deveni, în momentul demarării exploatării, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa mondială a aurului.- PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.