Acasă Economie Bucureşti: „Suflu nou în întreg sectorul de protecţie a mediului din România”

Bucureşti: „Suflu nou în întreg sectorul de protecţie a mediului din România”

DISTRIBUIȚI

126848 – 14032014 – Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a participat la conferința internațională de lansare a Programelor RO02 „Biodiversitate şi servicii ale ecosistemelor”, RO04 „Reducerea substanţelor periculoase” şi RO07 „Adaptare la Schimbări Climatice”, finanțate prin Mecanismul   Financiar al Spaţiului Economic European și derulate de M.M.S.C, în calitate de Operator de Program.

În cadrul conferinței, ministrul a subliniat că aceste granturi SEE sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea unui domeniu cheie cum este cel al protecţiei mediului.

„Cele trei programe, în valoare de peste 30 de milioane de euro, au ca scop stoparea pierderii biodiversităţii, prevenirea accidentelor şi a efectelor adverse asupra mediului cauzate de deşeurile periculoase şi chimice precum şi reducerea vulnerabilităţii oamenilor şi a ecosistemului în faţa schimbărilor climatice”, a declarat ministrul Attila Korodi.

Potrivit acestuia, programele vor reprezenta „un suflu nou în întreg sectorul de protecţie a mediului din România, fie că vorbim despre autorităţi publice, fie despre ONG-uri”.

Ministrul a încheiat precizând că astfel de programe externe, cum sunt cele finanţate prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014 „reprezintă o parte din soluțiile pentru revigorarea sectorului”.

Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei în România. a declarat: “Este o mare plăcere pentru mine să fiu prezentă astăzi (joi – n. r.) la conferința de lansare a celor trei programe, pentru care am convingerea că vor conduce la o mare realizare în domeniul protecției mediului din România și, care, sper că vor deveni un efort încununat de succes în combaterea provocărilor cu care se confruntă domeniul mediului. Multe dintre activitățile și eforturile pe care le impun aceste programe ce se lansează astăzi vor fi realizate în parteneriat cu instituții norvegiene precum Agenția Norvegiană de Mediu și K.S (Asociația Norvegiană a Municipalităților). De asemenea,  încurajăm cooperarea la nivel de proiect. Măine (vineri – n. r.) vor fi  seminarii de matchmaking în cadrul cărora entitățile din România se pot întâlni cu potențiali parteneri din Norvegia pentru a dezvolta, împreună, propuneri de proiecte. Am convingerea că acum sunt îndeplinite toate elementele pentru o implementare încununată de succes a celor trei programe dar și pentru întărirea relațiilor bilaterale într-un efort comun de a combate provocările globale de mediu”. – PROMPT MEDIA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.