Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Victor Ponta: ”Sunt şanse 49% să candidez la prezidenţiale”

Bucureşti: Victor Ponta: ”Sunt şanse 49% să candidez la prezidenţiale”

DISTRIBUIȚI

126730 – 11032014 – Premierul Victor Ponta a vorbit, luni seara, la Antena 3, despre Guvernul Ponta III, despre faptul că se gândeşte ca, la un oment dat, să candideze la preşedinţie şi că atunci, dacă ar ajunge preşedintele României, va nominaliza ca premier, un liberal.

”L-am votat pentru funcţia de preşedinte al Senatului pe domnul Antonescu, care a renunţat, teatral, la funcţie, iar acum l-am numit pe domnul Tăriceanu fiindcă are statură politică să fie al doilea om în stat şi va reprezenta cu onoare România oriunde va merge,” a declarat Victor Ponta.

„Cu candidatura, lucrurile din punctul meu de vedere sunt destul de clare. Prima opţiune este refacerea USL şi un candidat comun alături de liberali. Dacă nu există această variantă şi nu va fi din cauza noastră, atunci a doua variantă este aceea de a sprijini unul din candidaţii care sunt doriţi de poporul român, nu de PSD sau PC sau UNPR şi aici lista deja e foarte scurtă: Mugur Isărescu, dacă va dori să candideze, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu şi de la noi din partid, atât cât mă uit, domnul Geoană şi cu mine suntem cei care putem candida cu şanse”, a spus Ponta.

”Mi-aş dori cândva să fiu preşedinte, dar la sfârşitul anului aş vrea să fiu prim ministru. Nu putem însă tranşa în această seară problema candidatului. Am spus că văd mai mulţi candidaţi capabili la prezidenţiale cum ar fi şi domnul Isărescu, Oprescu, Tăriceanu, Geoană …Nu vreau să spun că numai eu sunt bun. Până pe 25 mai nu veţi avea un răspuns”, a mai spus Ponta.

”Tăriceanu are statura politică să fie al doilea om în stat. A fost un premier bun”, a declarat Victor Ponta, luni seara, le Antena 3.

”Vă daţi seamă cum s-ar uita Traian Băsescu la o finală la prezidenţiale între Ponta şi Antonescu? Numai gândul acesta mă încântă. Nici pe domnul Antonescu nu-l iubeşte Traian Băsescu… să nu-l luaţi în serios când mai spune. Dacă aş fi preşedinte, premier nu ar trebui să fie pus tot un coleg de la PSD. Premierul va fi de la un alt partid. Aş nominaliza un liberal. Nu cred că domnul Antonescu şi-ar dori această funcţie”, a spus Ponta.

”Sunt şanse 49% să candidez la prezidenţiale”, a mai afirmat premierul. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.