Două iniţiative legislative privind modificarea legii siguranţei naţionale în contextul defrişărilor ilegale şi modificarea codului fiscal cu referire la impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţile agricole, au fost anunțate astăzi de grupul parlamentar PNL, într-o conferinţă de presă.
“Prin această iniţiativă legislativă dorim ca suprafeţele mai mari de 1 ha şi reducerea fără aprobări legale a consistenţei unui algoritm mai mult de 50% faţă de prevederile Angajamentului Silvic în vigoare, să fie considerate ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Un proiect pe care PNL l-a promovat în Guvern, doamna Lucia Varga s-a luptat pentru acesta atunci când a deţinut funcţia de Ministru la Ape şi Păduri “, a declarat în introducere liderul deputaţilor liberali, George Scutaru.
“Această iniţiativă legislativă este semnată de 64 de deputaţi PNL şi se datorează celor care au arătat neregulile care se întâmplă în pădurile din România. Vorbim despre modul în care statul se raportează la resursele sale naturale”, a subliniat Lucia Varga.
În ceea ce priveşte modificare Codului Fiscal cu referire la impozitul şi contribuţiile activităţilor agricole, deputatul Stelian Dolha a precizat că “este vorba despre o modificare a ordonanţei 8/2013 pentru că a trecut un an de când aceasta îşi produce efectele, iar încasările sunt slabe. Legea este aproape imposibil de aplicat, în condiţiile de astăzi. Producătorul trebuie să meargă la Direcţia Fiscală judeţeană şi îşi declară suprafaţa de teren sau animalele care constituie obiectul impozitului. Noi propunem ca primăriile să facă impozitarea pentru anul anterior, după ce subvenţiile pe suprafaţă şi animale s-au încasat. Practic agricultura de subzistenţă nu o să mai fie impozitată.Trebuie să vorbim despre o agricultură de performanţă în România. Ferma de subzistenţă trebuie să o ducem la statutul de fermă de familie”. – PROMPT MEDIA









