Acasă Economie Defrișările ilegale să intre în Legea siguranței naționale

Defrișările ilegale să intre în Legea siguranței naționale

DISTRIBUIȚI

Două iniţiative legislative privind modificarea legii siguranţei naţionale în contextul defrişărilor ilegale şi modificarea codului fiscal cu referire la impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţile agricole, au fost anunțate astăzi de grupul parlamentar PNL, într-o conferinţă de presă.

“Prin această iniţiativă legislativă dorim ca suprafeţele mai mari de 1 ha şi reducerea fără aprobări legale a consistenţei unui algoritm  mai mult de 50% faţă de prevederile Angajamentului Silvic în vigoare, să fie considerate ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Un proiect pe care PNL l-a promovat în Guvern, doamna Lucia Varga s-a luptat pentru acesta atunci când a deţinut funcţia de Ministru la Ape şi Păduri “, a declarat în introducere liderul deputaţilor liberali, George Scutaru.

 “Această iniţiativă legislativă este semnată de 64 de deputaţi PNL şi se datorează celor care au arătat neregulile care se întâmplă în pădurile din România. Vorbim despre modul în care statul se raportează la resursele sale naturale”, a subliniat Lucia Varga.

În ceea ce priveşte modificare Codului Fiscal cu referire la impozitul şi contribuţiile activităţilor agricole, deputatul Stelian Dolha a precizat că “este vorba despre o modificare a ordonanţei 8/2013 pentru că a trecut un an de când aceasta îşi produce efectele, iar încasările sunt slabe. Legea este aproape imposibil de aplicat, în condiţiile de astăzi. Producătorul trebuie să meargă la Direcţia Fiscală judeţeană şi îşi declară suprafaţa de teren sau animalele care constituie obiectul impozitului. Noi propunem ca primăriile să facă impozitarea pentru anul anterior, după ce subvenţiile pe suprafaţă şi animale s-au încasat. Practic agricultura de subzistenţă nu o să mai fie impozitată.Trebuie să vorbim despre o agricultură de performanţă în România. Ferma de subzistenţă trebuie să o ducem la statutul de fermă de familie”. – PROMPT MEDIA

3 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Numele meu este Alexandra Ion si locuiesc in complexul Decebal situat in Pipera, str. Erou Iancu Nicolae nr.80-84

    De aproximativ 2 saptamani am observat in padurea Baneasa, zona aflata in dreptul cartierului nostru, prezenta unor indivizi, insotiti de padurarul Ilie Sindila, ce efectueaza defrisari ilegale de copaci. Inclin sa cred ca aceste actiuni sunt ilegale deoarece spunandu-le ca voi chema politia au abandonat imediat lucrul si au plecat de fiecare data. Dar tot de fiecare data au si revenit, a doua sau a treia zi si si-au continuat opera, spunand ca ei il reprezinta pe proprietar si ca proprietarul are voie sa faca ce vrea in padurea lui (afirmatiile padurarului!)

    Actionand in acest mod, cu plecari si reveniri, au reusit sa puna la pamant mai multi copaci, plus o defrisare completa a intregului arboret din zona.

    Intreaga aceasta actiune de gherila a culminat cu introducerea in padure a unor utilaje de constructii (buldozer, excavator, camioane) in seara zilei de 14 martie, ora 20 !!! (dupa lasarea intunericului) si inceperea executarii unui drum prin padure.

    Vazand ca deja lucrurile incep sa ia o turnura ingrijoratoare, am apelat Politia Locala Voluntari (lucru pe care am omis sa-l fac de prima data, ,,multumindu-ma” numai cu invocarea acesteia), politie care din cate am observat de la geamul apartamentului in care locuiesc s-a deplasat la fata locului, dar din pacate indivizii disparusera intre timp cu tot cu utilaje.

    Sambata, 15 martie, in jurul orei 9.00, acesti indivizi insotiti de padurar si de inca un alt individ ce parea a fi seful au revenit, de data aceasta cu saci de SODA CAUSTICA pe care i-au varsat la radacinile mai multor copaci. Avem drept marturie foto si video in acest sens. Am sesizat si de aceasta data Politia Voluntari si Inspectoratul 112, ambele echipaje deplasandu-se la fata locului.

    Indivizii ce au executat de-a lungul celor 2-3 sapatamani toate operatiunile ce vi le-am descris, am auzit ca ar fi fost legitimati intr-una din zile de personalul de paza al unei vile din zona ce apartine Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti, ca atare datele lor sunt disponibile daca doriti sa intreprindeti ceva, acestea deasemenea am auzit ca au fost inaintate si organelor de politie. La noi ca de obicei, nu ne rezolvam noi problemele, asteptam pe altii sa o faca… I-am asteptat pe americani 45 de ani, poate ne rezolva ei problemele acum

    Este clar ca actiunea lor este una ilegala, si se aude ca la origine ar fi niste proprietari suparati (Firea, Pandele, Vosganian, Nicusor Constantinescu) ca nu au reusit sa schimbe legea ocolului silvic si acum vor sa-si faca singuri ,,dreptate”. Culmea, cine-i sustine si insoteste? padurarul Ilie Sindila, care in loc sa ocroteasca padurea, dumnealui o defriseaza. De fapt acest padurar actioneaza asa de ani buni (internetul este plin cu articole despre el), il stiu de mai multi ani dat fiind ca locuiesc in complexul invecinat padurii, pana acum nici o autoritate nu a reusit sa-l opreasca, de fapt cred ca este in complicitate cu acestea

    Toate cele ce v-am expus sunt intocmai si pot fi vazute si filmate la fata locului. Suntem un grup format din mai multe persoane ce suntem deranjate de distrugerea naturii, detinem un set complet de foto si video pe care sa-l predam autoritatilor si vom fi mereu ,,pe faza” pentru alertarea celor in drept si surprinderea altor momente daca va mai fi cazul.

    Va apelez pe dvs ong-uri si presa, deoarece inclin sa cred ca sunteti cam singurii ce mai pot face fata unor astfel de indivizi, atitudinea si promptitudinea dvs rezolvand deseori probleme grave inaintea autoritatilor insarcinate a o face.

    Va apelez totodata si pe dvs, autoritati insarcinate in a pune in aplicare respectarea legii, poate ca totusi dupa integrarea Romaniei in ,,lumea civilizata” veti considera ca respectarea legii este o prioritate a societatii moderne.

    Cu stima,
    Alexandra Ion

Dă-i un răspuns lui Editor Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.