Acasă Externe Oligarhii lui Putin, în plină expansiune economică în Europa

Oligarhii lui Putin, în plină expansiune economică în Europa

DISTRIBUIȚI

126968 – 19032014 –  În plin conflict Rusia – UE din cauza Ucrainei, oligarhii lui Vladimir Putin fac achiziţii în Europa. Potrivit www.Digi24.ro, miliardarul rus Mihail Fridman va prelua Dea – divizia de petrol şi gaze a grupului german RWE contra sumei de cinci miliarde de euro. Dea are active în Marea Britanie, Germania şi Marea Nordului. Pe de altă parte, guvernul rus a aprobat săptămâna trecută acordarea unui împrumut în valoare de zece miliarde de euro în vederea finanţării unor lucrări de extindere la centrala nucleară Paks din Ungaria. În ceea ce privește România, Rusia este al doilea mare partener economic din afara Uniunii Europene, după Turcia.

Ţara noastră a realizat schimburi comerciale de aproape 5 miliarde de dolari cu Rusia, în 2013. Aproape trei sferturi din sumă a fost reprezentată de importurile de ţiţei şi gaze. O cincime din consumul nostru este asigurat de ruşi.

De cealaltă parte, noi le-am vândut ruşilor maşini şi echipamente de transport. Să nu uităm că Dacia Duster s-a clasat pe locul 4, anul trecut, în topul celor mai bine vândute

autoturisme din spaţiul ex-sovietic. Chiar dacă, în cifre, prezenţa ruşilor în România s-a diminuat, este de remarcat că investitorii mari au planuri de extindere.

Gazprom, de exemplu, vrea să ajungă la o reţea de peste 100 de staţii în următorii doi ani, de la 15 câte are acum. Iar Lukoil, care deţine una dintre cele trei rafinării funcţionale din România, are deja 20 la sută din piaţa locală de produse petroliere.

Tot ruşii deţin şi cel mai mare producător de aluminiu de la noi, Alro Slatina, care este totodată unul dintre marii contributori la bugetul naţional. Şi fostele combinate Mechel au rămas tot pe mâna unor ruşi, după ce au fost vândute pentru 52 de euro în februarie anul trecut.

Ungurii se împrumută de la ruși pentru centrala nucleară – Guvernul rus a aprobat acordarea unui împrumut în valoare de zece miliarde de euro în vederea finanţării unor lucrări de extindere la centrala nucleară Paks din Ungaria, potrivit agenţiei ruse Interfax. Documentul

privind decizia Guvernului, publicat miercuri pe portalul oficial de informaţii juridice, a fost semnat luni de către premierul Dmitri Medvedev.

Decretul a autorizat miniştrii ruşi ai Finanţelor, Economiei şi Afacerilor Externe, compania rusă Rosatom şi banca rusă Vnesheconombank să înceapă negocieri cu guvernul ungar în vederea pregătirii contractului de împrumut. Rusia acordă Ungariei împrumutul pentru a construi două reactoare noi la centrala Paks. Suma va acoperi 80% din costuri.

Ungaria poate să tragă tranșe din împrumut începând din 2014 şi până în 2025. Împrumutul a fost anunţat la mijlocul lunii ianuarie, în contextul unei întâlniri la Moscova a premierului ungar Viktor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Centrala nucleară de la Paks este singura de acest fel din Ungaria şi este situată la aproximativ 100 de kilometri la sud de Budapesta. Centrala are în prezent în funcţiune patru reactoare ruseşti cu o capacitate totală de 2.000 de MW şi produce circa 40% din energia electrică a ţării. Cele două reactoare ar urma să fie construite de compania Rosatom, controlată de statul rus. Noile reactoare ar urma să aibă o capacitate de câte 1.200 de MW. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.