Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Cel mai mare volum de activitate din istoria justiţiei române

Bucureşti: Cel mai mare volum de activitate din istoria justiţiei române

DISTRIBUIȚI

127379 – 03042014 – În anul 2013 s-a înregistrat cel mai mare volum de activitate din istoria justiţiei, la nivelul instanţelor fiind înregistrat „un record absolut”, potrivit raportului privind starea justiţiei pe 2013, publicat pe site-ul CSM.   Conform documentului, volumul total de activitate înregistrat la nivelul instanţelor judecătoreşti în 2013, cu excepţia instanţelor militare, a fost de 3.337.426 de dosare, ceea ce corespunde unei creşteri cu 0,05 la sută faţă de anul 2012.

„Spre deosebire însă de anii anteriori, schemele instanţelor au fost suplimentate cu 150 de posturi de judecător, reprezentând o majorare cu 3,3 la sută a schemelor de personal”, se arată în raport.

Cu toate că şi numărul cauzelor soluţionate la nivel naţional a crescut cu 52.454 în 2013 faţă de anul anterior, numărul dosarelor nesoluţionate, rămase în stoc la sfârşitul anului trecut s-

a majorat cu 190.845 de cauze, ceea ce corespunde unei creşteri cu 21,67 la sută, precizează sursa citată.

Referitor la volumul total al dosarelor penale de la nivelul parchetelor, în anul 2013 acesta a ajuns la 1.826.427, în creştere cu 4,11 la sută comparativ cu anul precedent. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.