Acasă Social Bucureşti: Conferinţa Internaţională „Traficul de persoane – o ameninţare la adresa valorilor...

Bucureşti: Conferinţa Internaţională „Traficul de persoane – o ameninţare la adresa valorilor familiei”

DISTRIBUIȚI

127372 – 03042014 – În organizarea Grupului pentru Combaterea Traficului de Persoane şi a Grupului Ecumenic de Rugăciune din cadrul Parlamentului României, la Palatul Parlamentului s-a desfăşurat marţi Conferinţa Internaţională „Traficul de persoane – o ameninţare la adresa valorilor familiei”. La organizarea acestui important eveniment, o contribuţie specială au avut, de asemenea, Mişcarea Europeană pentru Politici Creştine, respectiv, Federaţia Europeană a Asociaţiilor Familiilor Catolice.

La eveniment au fost prezente peste 120 personalităţi aparţinând unui spectru larg de instituţii de mare prestigiu din ţară şi din străinătate. Au fost prezenţi membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti, ai cultelor, ai mediului academic, oameni de cultură, membri ai unor importante organizaţii neguvernamentale interne şi internaţionale, ziarişti etc.

Conferinţa şi-a propus ca principale obiective promovarea valorilor tradiţionale şi a familiei ca celulă de bază a societăţii, configurarea unei viitoare platforme de colaborare între cât mai multe dintre structurile care au ca preocupare centrală combaterea şi eradicarea acestei forme de sclavie modernă, dar şi evidenţierea rolului pe care parlamentele naţionale pot şi trebuie să şi-l asume în cadrul unei astfel de platforme. În acest sens, a fost evidenţiat şi elogiat rolul extrem de important pe care Fundaţia pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane din Marea  Britanie l-a jucat, prin intermediul preşedintelui său, Anthony Steen, prezent la conferinţă, în lansarea proiectului pan-european de creare a unei vaste reţele parlamentare dedicate combaterii flagelului.

Din prezentarea pe care deputatul Angel Tîlvăr, unul din principalii coordonatori ai acestei structuri, a făcut-o Grupului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Parlamentului României, a reieşit că scopul acesteia se concretizează în dorinţa de a contribui substanţial la combaterea traficului de persoane, atât în România, cât şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene, că structura în cauză doreşte să imprime o viziune amplă asupra pericolului pe care fenomenul îl reprezintă pentru valorile morale tradiţionale ale oricărei alcătuiri societale. De asemenea, a remarcat faptul că acest grup de lucru este transpartinic şi transideologic şi îşi propune să devină unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Guvernului şi ai societăţii civile în demersul configurării unor politici publice coerente, în măsură a combate cât mai eficient acest fenomen periculos. Au fost prezentate audienţei datele unui raport recent, care indică faptul că, atât sub aspectul cadrului legislativ în vigoare, cât şi sub cel instituţional, sistemul naţional dedicat combaterii traficului de persoane poate fi apreciat ca fiind satisfăcător din punctul de vedere al eficienţei, strategia noastră naţională având ca bază de raportare principalele instrumente internaţionale în materie.

Din nefericire, deficitul de resurse şi insuficienţa numărului organizaţiilor specializate par să influenţeze negativ, deocamdată, demersurile noastre de combatere a fenomenului, dar se speră că aceste obstacole vor fi depăşite într-un timp rezonabil. Convingerea care se desprinde, însă, cu acuitate, este aceea că rolul hotărâtor pentru asigurarea succesului strategiei naţionale revine educaţiei, iar primul şi cel mai important dintre educatori poate şi trebuie să fie familia.

Este apreciabil, de asemenea, faptul că Parlamentului României, prin Camera Deputaţilor, se numără printre cele mai active structuri parlamentare din ţările comunitare atât în ceea ce priveşte receptivitatea la a analiza, eficient şi prompt, propunerile de abordare a fenomenului venite din partea altor instituţii cu preocupări în domeniu, cât şi în dialogul permanent cu reprezentanţii autorizaţi ai Comisiei Europene. – PROMPT MEDIA           

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.