Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Conflict la Primăria Capitalei pe tema pistelor pentru biciclişti

Bucureşti: Conflict la Primăria Capitalei pe tema pistelor pentru biciclişti

DISTRIBUIȚI

128015 – 30042014 – Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a propus marti Consiliului General al Municipiului  Bucuresti (CGMB) proiectul de hotarare privind includerea in bugetul propriu al municipiului Bucuresti pe anul 2014 a sumelor aprobate de Guvernul Romaniei pentru implementarea unui sistem de transport cu bicicleta in zona centrala a Municipiului Bucuresti.

Consilierii generali ai PDL, PNL şi PP-DD s-au abtinut de la votul acestui proiect, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). Cei 24 de consilieri generali au facut astfel imposibila preluarea sumei repartizate Bucurestiului, de catre Ministerul Mediului pentru dezvoltarea transportului alternativ in Capitala, potrivit comunicatului.

„De la inceputul sedintei de consiliu am atras atentia ca lupta politica nu trebuie sa impiedice luarea deciziilor administrative , in folosul cetatenilor acestui oras. Cei care s-au abtinut astazi (marţi – n. r.), s-au opus, in fapt, dezvoltarii orasului. Primaria Capitalei a reusit sa convinga Gurvernul Romaniei sa investeasca la Bucuresti o parte din fondurile Ministerului Mediului dedicate reducerii emisiei de noxe, iar legislativul local, politicieni alesi de cetateni sa le reprezinte interesele, au respins acesti bani. Asta vreau sa inteleaga societatea civila, bucurestenii dornici sa se plimbe cu bicicleta si sa traiasca intr-un mediu curat”, a declarat Sorin Oprescu.

Prin OUG. 17/19.04.2014 s-a aprobat alocarea sumei de 44.630.000 lei catre bugetul propriu al municipiului Bucuresti, prin Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, pentru finantarea proiectului ” Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta in zona centrala a Municipiului Bucuresti”. Proiectul care urmeaza sa se execute este constituit dintr-o retea de strazi si bulevarde desfasurate pe axele Nord-Sud si Est – Vest  ale municipiului Bucuresti. Aceasta retea este constituita dintr-un numar de 61 de artere de circulatie, a caror lungime insumata totalizeaza 99,9 km.

Proiectul prevede in principal realizarea efectiva a pistelor de biciclisti in zona centrala a municipiului Bucuresti, crearea unui sistem de servicii de inchiriere si puncte intermodale pentru biciclisti si crearea de facilitati de parcare pentru biciclete private.

Proiectul este legat de reducerea emisiilor de noxe si este coordonat cu alte proiecte care au ca scop imbunatatirea calitatii aerului in Bucuresti si zona centrala, unde au fost inregistrate cele mai mari cantitati de noxe, care depasesc normele europene, se mai arata in comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.