Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Traian Băsescu: Incompetenţa şi lăcomia sunt mai periculoase pentru România

Bucureşti: Traian Băsescu: Incompetenţa şi lăcomia sunt mai periculoase pentru România

DISTRIBUIȚI

127326 – 01042014 – Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, în cadrul ședinței solemne din Parlament pentru împlinirea a 10 ani de membru NATO, că aderarea la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic și Uniunea Europeană reprezintă cele mai mari realizări ale României. 

„Am obținut cei mai buni aliați și cele mai bune condiții de dezvoltare a țării, aderarea la NATO are o valoare istorică. Pentru prima dată, România este aliată cu toate puterile occidentale în același timp. Aderarea la NATO ca țară ne-a adus multiple beneficii economice. Decizia de aderare a fost una înțeleaptă. Dacă la 10 ani de la aderare românii nu trăiesc mai bine, e din cauza noastră, nu a soluției pe care am ales-o. Este mai înainte de orice șansa noastră de modernizare”, a declarat Traian Băsescu, în Parlament.

Şeful statului a mai spus că „amestecul de lăcomie şi incompetenţă de care România suferă”, pe fondul situaţiei internaţionale actuale, „poate pune în pericol ţara”.

„Dacă până acum costul guvernării, prin deficite, o reprezenta diluarea modernizării şi scăderea nivelului de trai, odată cu evenimentele din Ucraina, proasta guvernare poate pune în pericol stabilitatea ţării. Prin corupţie, prin incompetenţă, prin minciună, prin politizare sau prin deprofesionalizare, putem pune în pericol România, mai mult decât orice altă ameninţare”, a declarat şeful statului.

„Este obligația noastră comună să conlucrăm la binele națiunii, inclusiv la consolidarea capacității ei de apărare. Fac un apel la Guvernul României, ca şi la Parlament, ca împreună să identifice cele mai bune căi de înzestrare a Armatei române şi creşterea capacităţii ei operaţionale”, a afirmat Traian Băsescu.

„Nu am cerut altora să ne respecte țara mai mult decât o respectăm noi. Apoi, nu am cerut altora să ne apere țara mai mult decât o apărăm noi. Și nu putem cere altora să ne iubească țara mai mult decât o putem iubi noi”, a încheiat Traian Băsescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.