Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: UDMR va sprijini cu prioritate candidatul coaliţiei la guvernare

Bucureşti: UDMR va sprijini cu prioritate candidatul coaliţiei la guvernare

DISTRIBUIȚI

127588 – 10042014 – Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, afirmă că formaţiunea sa nu va sprijini „în mod automat” orice candidat al coaliţiei aflate la guvernare. El admite însă că acesta ar avea prioritate.

Marko Bela spune însă că UDMR trebuie să decidă mai întâi dacă va avea sau nu un candidat propriu la alegerile prezidenţiale din acest an.

„Prima dată va trebui să vedem ce face UDMR în primul tur al alegerilor. Începând cu 1996, noi de fiecare dată am avut propriul candidat pentru turul întâi, ceea ce ne-a ajutat să fim mai vizibili în cursul campaniei electorale şi după aceea, sincer, am avut o posibilitate mai mare de a negocia pentru turul doi. Deci prima decizie a UDMR va fi dacă vom avea sau nu un candidat pentru primul tur”, a declarat politicianul UDMR, citat de RFI Romania.

În ceea ce priveşte turul doi, „bineînţeles că va conta foarte mult în ce coaliţie suntem şi cu cine suntem în alianţă”, spune Marko Bela.          „În mod automat, acest lucru nu înseamnă să susţinem pe oricine care vine din partea alianţei. Dar totuşi, va exista o astfel de prioritate, dacă vreţi, fără să enunţ deja că vom susţine candidatul coaliţiei”, spune liderul senatorilor UDMR. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.