Acasă Economie Bucureşti: Vânzarea terenurilor a fost blocată

Bucureşti: Vânzarea terenurilor a fost blocată

DISTRIBUIȚI

127990 – 29042014 –  Tranzacțiile cu terenuri agricole au intrat, de două săptămâni, în hățișul unor proceduri birocratice gândite pentru a împiedica invazia cumpărătorilor străini, dar care reușesc să creeze probleme doar proprietarilor interesați să vândă, potrivit Capital.ro.

Românii care dețin terenuri în extravilan nu mai le mai pot vinde oricui și oricum. Din 11 aprilie a. c., când a intrat în vigoare noua lege a tranzacțiilor cu terenuri agricole, trebuie să parcurgă mai mulți pași, începând cu depunerea unei cereri la primărie și continuând cu așteptarea obligatorie a unor oferte de la cumpărători ipotetici și a mai multor avize de la autorități. Noile proceduri, create pentru a asigura respectarea nou-creatului drept de preempțiune la achiziția acestor terenuri pentru coproprietari, arendași, proprietari vecini și stat

(în această ordine) pot întârzia tranzacțiile cu o lună și jumătate și este de așteptat să afecteze prețurile de vânzare în viitor.

Încă din faza de proiect, legea a creat controverse, fiind suspectată intenția de bloca cetățenii europeni să cumpere pământ arabil, în condițiile în care de la începutul anului aceștia nu mai au restricții legale. În realitate, singura posibilitate de a pune astfel de piedici străinilor care ar oferi prețuri mai mari decât românii este cumpărarea de către stat. Ministerul Agriculturii nu are însă prevăzut, deocamdată, un buget pentru astfel de achiziții și rămân oricum îndoielnice beneficiile alocării de bani publici pentru a contracara oferte ale străinilor și a transforma statul în proprietar și mai mare de terenuri.

De altfel, restricțiile existente până anul trecut nu au împiedicat deloc străinii să cumpere pământ în România, achizițiile făcându-se prin firme înregistrate local.

Aproape un milion de hectare de teren arabil se estimează a fi deținut deja de străini, adică mai mult de 7% din suprafața arabilă totală a țării.

Noile restricții pentru respectarea drepturilor de preempțiune  vor putea fi și ele ocolite. Pentru a evita întârzieri la cumpărare, străinii se pot îndrepta către cumpărarea de acțiuni ale firmelor cu profil agricol, preluând terenurile, dar și datoriile acestora, ceea ce va pune presiune pe prețul de vânzare.

Deși s-a scumpit de peste 20 de ori în ultimul deceniu, pământul arabil rămâne în România mult mai ieftin decât în restul UE.

Proprietatea rămâne fărâmițată și pentru că micii deținători nu au motive să vândă la prețuri foarte mici, preferând să folosească pământul în agricultura de subzistență.

Noile proceduri birocratice, alături de problemele mai vechi legate de situația juridică a proprietății, și inexistența cadastrului vor pune și mai multe bețe în roate la vânzare și vor încetini investiții într-un domeniu care contribuie la PIB cu o valoare adăugată brută de aproape 8 miliarde de euro.

Dincolo de tergiversarea tranzac­țiilor, noua lege expune proprietarii neinformați din mediul rural unor sancțiuni extrem de dure dacă nu respectă procedurile birocratice create pentru asigurarea dreptului de preempțiune. Acestea includ amenzi între 50.000  și 100.000 de lei și chiar anularea tranzacțiilor. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.