Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Victor Ponta, nu refuză

Bucureşti: Victor Ponta, nu refuză

DISTRIBUIȚI

127928 – 27042014 – Președintele social democrat Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaților PSD-UNPR-PC pentru euroalegeri, că va fi candidatul la Președinție în noiembrie 2014 dacă alianța consideră că trebuie să îndeplinească acest rol.

„Vreau să nu plecaţi acasă fără convingerea că eu, Victor Viorel Ponta, cum îi place (lui Traian Băsescu – n. r.) să spună, şi sunt mândru, ştiu foarte bine şi foarte clar ce avem de făcut până pe 16 noiembrie şi după 16 noiembrie. (…) V-am spus şi v-o spun, în 2004, 2009, am luptat cu toate puterile mele ca Băsescu să nu ajungă preşedintele României”, a afirmat Ponta.

„Eu cred cu adevărat că împreună cu dumneavoastră vom găsi acel preşedinte şi îl vom sprijini. Voi fi în prima linie a acestei bătălii. De data aceasta cred că voi câştiga, de data aceasta cred că vom câştiga. Dacă veţi considera că eu trebuie să fiu, binenţeles că voi fi”, a mai spus premierul.

Vorbind despre calitățile pe care trebuie să le aibă un președinte, Ponta a spus că acesta trebuie să facă cinste țării, să își iubească concetățenii și să manifeste compasiune. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.