Acasă Politic Bucureşti: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, dedicată filmelor

Bucureşti: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, dedicată filmelor

DISTRIBUIȚI

127932 – 27042014 – Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, celebrată în fiecare an, începând cu 2000, la data de 26 aprilie, a avut ca temă anul acesta „Filmele –  o pasiune mondială” („Movies – a Global Passion”).

Marcarea acestei zile constituie un prilej de a exprima preţuirea comunităţii internaţionale pentru rolul inventivităţii, al inovaţiei, al artei la edificarea unei lumi mai bune, mai coerente, bazate pe ştiinţă şi valoare, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

MAE exprimă aprecierea sa deosebită pentru aceste valori şi susţinerea sa pentru promovarea proprietăţii intelectuale şi pentru consolidarea rolului Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) în vederea dezvoltării unui sistem internaţional eficient şi echilibrat de proprietate intelectuală care să favorizeze inovaţia şi creativitatea.

OMPI este una din agenţiile specializate ale Naţiunilor Unite cu sediul în Elveţia, la Geneva. Organizaţia Mondiala a Proprietăţii Intelectuale a fost creată prin Convenţia pentru înfiinţarea OMPI, semnată la Stockholm la 14 iulie 1967, cu scopul de a încuraja activitatea creatoare şi de a promova proprietatea intelectuală oriunde în lume. În prezent această organizaţie are 187 de state membre.

În anul 2000 statele membre ale OMPI au decis ca data de 26 aprilie să reprezinte Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, aceasta fiind data la care, în anul 1970, a intrat în vigoare Convenţia pentru înfiinţarea OMPI.

Însemnătatea proprietăţii intelectuale a fost recunoscută pentru prima dată de Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883 şi de Convenţia de la Berna pentru protecţia lucrărilor artistice şi literare din 1886, se arată într-un comunicat al MAE. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.