Acasă Centru Sibiu Sibiu: RMGC pierde încă un aviz crucial

Sibiu: RMGC pierde încă un aviz crucial

DISTRIBUIȚI

127704 – 16042014 – Unul din actele de importanţă capitală pentru continuarea procesului de avizare a proiectului de minerit cu cianuri de la Roşia Montană a fost anulat marţi de instanţă. Decizia Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Sibiu (ARPM) de emitere a avizului de mediu pentru “Plan de urbanism zonal modificat (PUZ) pentru zona de dezvoltare industrială a RMGC” este, începând de marţi, nulă, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Alburnus Maior.

Procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru noul plan de dezvoltare industrială, necesar companiei miniere, a fost demarată în 2006 la insistenţa şi demersurile organizaţiilor neguvernamentale. Anterior acestor demersuri, autorităţile de mediu au apreciat că PUZ-ul nu trebuie supus procedurii de evaluare a impactului, deoarece nu ar avea efecte semnificative asupra mediului. Proiectul de minerit cu cianuri propus la Roşia Montană de Gabriel Resources ar presupune, dacă ar fi relizat, strămutarea forţată a localnicilor, distrugerea monumentelor istorice şi a bisericilor, folosirea a peste 200.000 de tone de cianură şi transformarea a patru munţi în cariere de suprafaţă.

Procedura astfel demarată a inclus consultări cu autorităţile şi societatea civilă din Ungaria. Conform convenţiilor internaţionale, orice stat potenţial afectat de impactul transfrontalier negativ al proiectelor industriale poate cere consultaţii şi poate da un aviz cu rol consultativ. Pozitia acestor părţi a fost de respingere fermă a propunerii de plan şi a emiterii avizului de mediu. ONG-urile din România au contestat de asemenea cu argumente solide întreaga procedură, încă din etapa informaţiilor prezentate în raportul de mediu. Aceste intervenţii nu au împiedicat însă Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu să emită în martie 2011 avizul de mediu, în ciuda numeroaselor nereguli semnalate de societatea civilă şi în totalul dispreţ al normelor şi prevederilor legale.

În cauza deschisă de Alburnus Maior, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu şi Salvaţi Bucureştiul, reclamantele au susţinut în principal că decizia de a emite avizul de mediu desconsideră grav statutul de protecţie a monumentelor naturale şi istorice din Roşia Montană. Decizia ar fi permis chiar strămutarea monumentelor naturale sau distrugerea relicvelor istorice precum galeriile romane. Mai mult, o serie de acte administrative care au stat la baza emiterii Deciziei ce a făcut roul procesului soluţionat astăzi, au fost la rândul lor anulate anterior de instanţele competente ori şi-au pierdut valabilitatea.

Procesul câştigat marţi de Alburnus Maior alături de organizaţiile partenere şi pierdut de cuplul ARPM -RMGC a început la Tribunalul Cluj şi a fost strămutat la Tribunalul Covasna prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Anularea deciziei privind emiterea avizului de mediu are două     importante consecinţe. În lipsa acestui aviz compania minieră nu va putea obţine aprobarea Consiliului Local Roşia Montană pentru planul de urbanism zonal. În al doilea rând, existenţa

unui aviz de mediu valabil pentru planul de urbanism aferent este o premisă esenţială pentru desfăşurarea în condiţii de legalitate a procedurii de emitere a acordului de mediu.

„Compania este anchetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani într-un proces în care sunt implicaţi deopotrivă politicieni, firme şi interlopi. Avize ilegale primite de la autorităţi sunt mereu anulate de instanţe. Deja devine evident că autorităţile îi favorizează nelegitim, alimentând suspiciuni din ce în ce mai justificate de corupţie. La Roşia Montană mineritul la suprafaţă cu cianuri ajunge să fie obsesia izolată a unui grup restrîns de politicieni şi a unei companii cu intenţii suspecte”, declarat Eugen David, preşedintele asociaţiei Alburnus Maior. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.