Acasă Politic Bucureşti: Președintele, reclamat la CCR

Bucureşti: Președintele, reclamat la CCR

DISTRIBUIȚI

128098 – 06052014 –  Premeierul Victor Ponta a afirmat, luni, că președintele țării nu poate face campanie electorală, motiv pentru care Guvernul va sesiza Curtea Constituțională: ”Nu are voie să facă campanie electorală. Toți cetățenii au drept de vot, însă persoanele publice nu au voie să se implice în campanii electorale”, a arătat Ponta.

”Fac un apel către alte persoane și în special președintelui, de a părăsi participarea la campania electorală”, a spus premierul.

”Președintele României are aceleași obligații și trebuie să le respecte pentru a salva prestigiul țării. Sancțiunile sunt cele prevăzute de Constituție”, a continuat premierul.

„Pentru a avea un punct de vedere oficial al Curţii Constituţionale, Guvernul va sesiza Curtea, în baza articolului 34, aliniat 1 din Legea 47/1992 care organizează activitatea CC, cu trei solicitări: să analizeze existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, cel abilitat prin Constituţie şi lege să organizeze campania electorală, şi Preşedinte, să stabilească că acest conflict este cauzat de implicarea directă a preşedintelui în campania pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European şi în campania pentru alegerea unor mandate de deputat şi senator şi să pronunţe o decizie prin care să stabilească în mod clar că preşedintele României, ca şi alte categorii de persoane care ocupă anumite funcţii, nu are dreptul de a face campanie electorală şi de a se implica activ. În baza deciziei Curţii Constituţionale, evident vom proceda în consecinţă”, a spus Ponta. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.