Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Preşedintele Senatului: Dezvoltarea resursei umane, baza progresului

Bucureşti: Preşedintele Senatului: Dezvoltarea resursei umane, baza progresului

DISTRIBUIȚI

128328 – 14052014  – Preşedintele Senatului, Călin Popescu -Tăriceanu, a participat miercuri la conferinţa „Inovare prin politici de cercetare şi învăţământ superior”, organizată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

La eveniment au mai fost prezenţi ministrul Educaţiei Naţionale, membri marcanţi ai mediului academic, parlamentari şi numeroşi studenţi.

În deschiderea intervenţiei sale, preşedintele Senatului a asigurat asistenţa de întregul său sprijin în promovarea valorilor ştiinţifice, reamintind totodată suportul pe care l-a acordat unuia dintre proiectele de succes din România.

            „În urmă cu 7 ani, când eram prim-ministru, colegul meu de catedră, dl Anton Anton, mi-a vorbit despre un proiect interesant care merită sprijinit. Era vorba despre ELI-NP Extrem Light Infrastructure Nuclear Physics (ELI-NP). Vă spun sincer că am fost extrem de circumspect. Însă am fost convins că merită să dăm curs proiectului. Acesta a avansat şi cea mai mare surprindere a mea a fost că proiectul nu s-a împiedicat ulterior când s-au schimbat diversele garnituri politice la Palatul Victoria. Cred că aceasta este o victorie politică din ultimii ani: un proiect bun a fost lăsat să continue. Şi iată că proiectul ELI-NP a ajuns ceea ce este”, a spus Călin Popescu –Tăriceanu, potrivit unui comunicat al Senatului.

Totodată, preşedintele Senatului şi-a exprimat dorinţa ca România să aibă o pondere din ce in ce mai mare pe harta cercetării şi a inovării, amintind că s-au făcut paşi semnificativi în acest sens. Cu toate acestea, realizările sunt insuficiente, a opinat preşedintele Senatului.

„Am avut o iniţiativă de a reuni cei mai importanţi economişti din România şi reprezentanţi ai mediului bancar. Şi asta pentru că mă preocupă foarte mult o idee: cum să facem ca România să progreseze mai repede; cum să facem să atingem criteriile de convergenţă. Mai simplu spus, cum să facem să atingem cât mai repede standardul de viaţă mediu al Uniunii Europene. Reţeta nu este una miraculoasă, este una simplă: trebuie să asigurăm un ritm de creştere al PIB cu 3-4 procente peste media europeană. Ingredientele însă sunt complicate: ce politici adoptăm ca să    atingem obiectivul de creştere? Altfel, România va trena la coada clasamentului ţărilor europene. Din păcate ocupăm un admirabil loc 26 din 28 atunci când vorbim de performanţa economică. Sigur, calitatea vieţii s-a îmbunătăţit, dar este insuficient mai ales faţă de aşteptările cetăţenilor noştri. Concluzia discuţiilor cu economiştii şi reprezentanţii mediului bancar a fost că unul dintre pilonii de bază pentru ceea ce ne propunem nu poate să fie decât dezvoltarea resursei umane. Prin urmare trebuie să investim în educaţie, în învăţământ superior, în cercetare şi inovare”, a afirmat Călin Popescu -Tăriceanu.

„Aspiraţiile pe care le nutriţi, dorinţa şi determinarea pe care o aveţi de a lucra în învăţământul superior, de a pune accent mare pe cercetare şi inovare nu este un efort singular, care să treacă neobservat. Mai sunt oameni în România care cred în această valenţă importantă care să poată duce la dezvoltare şi la valorificarea potenţialului uman, la valorificarea potenţialului de cercetare şi a celui pe care îl avem în învăţământul superior. Iar eu sunt unul dintre oamenii aceştia pe care veţi putea conta”, a spus preşedintele Senatului în încheiere. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.