Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Premierul Ponta, huiduit la Buftea

Ilfov: Premierul Ponta, huiduit la Buftea

DISTRIBUIȚI

128597 – 25052014  –  Premierul Victor Ponta a fost huiduit, dumincă, la ieşirea de la Şcoala 2 din Buftea, unde a mers pentru a o susţine la vot pe Gabriela Szabo, de un grup de tineri care l-au huiduit, în timp ce un alt grup de tineri il aclama.

Tinerii din grupul care huiduia i-au strigat premierului „Plagiator!”, potrivit Realitatea Tv.

Unii tineri i-au reproşat lui Ponta că i-a catalogat drept golani într-o emisiune televizată.

Ponta le-a replicat, înainte de a se urca în maşină: „Cred că l-aţi auzit pe Băsescu, nu pe mine”.

După ce Ponta a plecat, unul dintre tineri a declarat ziariştilor că ei sunt nemulţumiţi deoarece tinerii au fost catalogaţi de Ponta drept golani si drogaţi. El a spus că nu e normal ca Ponta să-i jignească şi s-a declarat nemulţumit şi de faptul că premierul a fost aclamat în faţa secţiei de vot de la şcoala 2 Buftea.

Premierul Victor Ponta a venit la şcoala 2 din Buftea să o susţină la Gabriela Szabo, candidat la funcţia de deputat de Ilfov, împreună cu soţia sa, Daciana Sârbu, Daniel Constantin, Gabriela Firea şi Ilie Năstase. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.