Acasă Externe Ministrul Stanoevici, în vizită oficială în Israel

Ministrul Stanoevici, în vizită oficială în Israel

DISTRIBUIȚI

128226 – 11052014– În perioada 10-13 mai, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, se află într-o vizită oficială în Israel, anunță www.timpromanesc.ro.

În programul vizitei sunt prevăzute întrevederi cu Sofa Landver, ministru pentru absorbţia imigranţilor, Yoel Razvozov, președintele Comisiei pentru absorbția imigranților din cadrul Knesset, Colette Avital, președintele organizației supraviețuitorilor Holocaustului – Israel, președintele asociației AMIR, Micha Harish, președintele organizației HOR, Zeev Schwartz.

În data de 12 mai, oficialul român va participa la evenimentele dedicate Zilei Europei, organizate de Forumul European, va fi prezent la standul naţional deschis la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi va participa la masa rotundă cu tema “Viitorul Europei în contextul globalizării”.

În programul vizitei sunt incluse, de asemenea, convorbiri cu reprezentanţii Centrului de studii pentru cultura şi istoria evreilor originari din România  din cadrul Universitatii Ebraice din Ierusalim. Oficialul roman va vizita  şi localitatea Rosh Pina, unde se va întâlni cu autorităţi locale, reprezentanţi ai comunităţii evreilor originari din România, iniţiatori ai proiectului de restaurare a primei aşezări înfiinţată în 1882 în Israel de evrei români din Moinești. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.