129098 – 15062014 – Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, își exprimă profundul regret față de pierderea de vieți omenești în urma doborârii de avioane militare în estul Ucrainei de către forțele separatiste. Astfel de acte produc consternare și sunt inacceptabile astăzi în Europa, în interiorul familiei europene.
Ministrul afacerilor externe transmite sincere condoleanţe famililor militarilor decedați în urma doborârii avionului ucrainean la Lugansk.
Ministerul român al Afacerilor Externe reiterează apelul pentru încetarea imediată a violențelor de către separatiștii pro-ruși din regiunile estice ale Ucrainei și pentru menținerea și sprijinirea integrității teritoriale a Ucrainei în frontierele sale internațional recunoscute. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe susține întru totul solicitarea formulată de secretarul general al NATO cu privire la încetarea aprovizionării separatiștilor cu tehnică de luptă din Federația Rusă. – PROMPT MEDIA