Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Nu se odihnesc destul

Bucureşti: Nu se odihnesc destul

DISTRIBUIȚI

128996 – 10062014 –  Românii vor avea mai multe zile libere, dacă un proiect de lege, depus la Camera Deputaţilor, va fi adoptat. Un grup de parlamentari PSD propune ca fiecare zi care face legătura între weekend şi o sărbătoare legală să fie declarată nelucrătoare. În momentul de faţă, există 12 sărbători legale.

Proiectul de completare a Codului Muncii, depus la Camera Deputaţilor, de 13 parlamentari PSD, prevede: „Dacă intervalul de timp dintre zilele de sărbătoare legale din timpul săptămânii şi zilele de repaus săptămânal este de 24 de ore, acestea vor fi considerate de drept zile nelucrătoare. Pentru termene mai mari de 24 de ore, acordarea de zile libere se stabileşte prin hotărâre a Guvernului”.

Deputatul PSD Cornel Itu, unul dintre iniţiatori, a explicat astfel că, dacă o zi de sărbătoare legală cade într-o zi de marţi sau de joi, bugetarii să aibă liber şi luni şi, respectiv, vineri.

„Propunem ca regulă intervalul de cel mult 24 de ore între ziua de sărbătoare legală şi ziua de repaus săptămânal pentru declararea zilei libere ca punte între ele”, a precizat Cornel Itu.

„Prin adoptarea acestui proiect de lege, se vor compensa şi zilele de sărbătoare legală care cad la sfârşitul săptămânii, sâmbăta sau duminica”, a adăugat deputatul PSD. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.