Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Şeful diplomaţiei belgiene şi-a amânat subit vizita în România

Bucureşti: Şeful diplomaţiei belgiene şi-a amânat subit vizita în România

DISTRIBUIȚI

128997 – 10062014 –  Vizita ministrului belgian de Externe, Didier Reynders, care ar fi trebuit să aibă loc marţi, a fost amânată din motive „tehnice”, ea urmând să fie reprogramată la o dată care nu a fost stabilită încă, a precizat Ministerul de Externe.

Ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, şi-a amânat în ultimul moment vizita la Bucureşti, unde acesta ar fi trebuit să se întâlnească cu omologul român, Titus Corlăţean. După întrevedere erau programate declaraţii comune de presă, la sediul MAE, începând cu orele 15:00.

Potrivit Ministerului de Externe, vizita lui Didier Reynders a fost amânată „din motive tehnice şi obiective”. Totodată, MAE a precizat că vizita va fi reprogramată „pentru o dată ulterioară, în funcţie de agenda celor doi miniştri”.

Ministerul de Externe a anunţat, luni, într-un comunicat, că ministrul belgian al Afacerilor Externe, al Comerţului Exterior şi Afacerilor Europene, Didier Reynders, face, marţi, o vizită la     Bucureşti, pe agenda convorbirilor cu omologul Titus Corlăţean aflându-se teme de interes bilateral şi dosare de actualitate ale politicii europene şi internaţionale. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.