Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: SRI monitorizează de peste zece ani clanurile țigănești

Bucureşti: SRI monitorizează de peste zece ani clanurile țigănești

DISTRIBUIȚI

129334 – 24062014  – Președintele Traian Băsescu nu a primit o informare specială legată de relația dintre fratele său și Sandu Anghel (zis Bercea Mondial), reiese din declarațiile de presă făcute, marți, de directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, după discuțiile cu membrii Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI.

”În perioada 2001-2012, la nivelul SRI au fost derulate opt acțiuni informative pe profilurile apărarea constituției, securitate economică și amenințări transfrontaliere referitoate la activitățile grupării Bercea. În plan central, au fost informați președinți ai României, și domnul președinte Iliescu a fost informat la un anumit moment, așa cum s-a subliniat, o informare transmisă președintelui Traian Băsescu, în 2009, cu probleme ce țin de securitatea națională vizavi de acest clan”, a precizat George Maior.

”Nu a conținut acea informare aspecte referitoare la raporturile sau relațiile lui Bercea cu fratele domniei sale. Președintele, în declarația sa de ieri, a avut dreptate când a spus că serviciul sau serviciile de informații nu au abordat această chestiune într-o informare separată”, a mai spusdirectorul SRI.

”Ceea ce este semnificativ este faptul că am prezentat acest raport Comisiei, în mod oficial. Comisia a primit și în anexe informările transmise de Serviciu, beneficiarii acestor informări și un rezumat al conținutului acestora. Evaluăriile preliminare ale SRI au relevat activitățile infracționale ale lui Sandu Anghel, zis și Bercea Mondial, respectiv ale grupării pe care o coordonează, se află în atenția SRI încă din anul 2001”, a afirmat George Maior.

Președintele Traian Băsescu a afirmat, luni, în cadrul unei declaraţii de presă, că nicio instituție a statului român nu i-a furnizat informări legate de relația Sandu Anghel – Mircea Băsescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.