Acasă Externe Israel: Acord româno-israelian pentru protecției mediului

Israel: Acord româno-israelian pentru protecției mediului

DISTRIBUIȚI

129339 – 24062014  – Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, și ministrul Protecției Mediului din Israel, Amir Peretz au semnat marți, la Ierusalim, Acordul între Guvernul României și Guvernul statului Israel privind cooperarea în domeniul protecției mediului.Acordul, care creează cadrul legal de cooperare dintre cele două state, în domeniul protecției mediului, a fost semnat în cadrul  şedinţei comune de Guvern româno-israeliană, desfășurată la Ierusalim.

Printre domeniile în care experții români și israelieni vor colabora se numără managementul durabil al deșeurilor, adaptarea la schimbările climatice și combaterea efectelor schimbărilor

climatice, conservarea biodiversității și managementul ecosistemelor, cu accent pe proiecte de urmărire a migrației păsărilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului de la Bucureşti.

Pe agenda discuțiilor dintre cei doi miniștri ai Mediului s-au numărat subiecte precum „creșterea verde”, managementul resurselor de apă, managementul deșeurilor și biodiversitate.

„Întâlnirea de astăzi a fost una extrem de practică. Am stabilit, împreună cu omologul meu ca, în proiectele în care vom colabora, să implicăm atât instituțiile de învățământ superior cât și institutele de cercetare din cele două țări. A deveni verzi presupune investiţii inteligente şi inovaţie în ceea ce priveşte tehnologiile curate. Pentru România, dezvoltarea unei economii eco-eficiente este o provocare majoră, care necesită evaluarea urgentă şi atentă a modelelor şi tendinţelor actuale. Există o legătură clară între dezvoltare durabilă, crearea de locuri de muncă verzi și protecția mediului. Trebuie să valorificăm acest potenţial semnificativ”, a declarat ministrul Attila Korodi.

Acordul dintre cele două guverne prevede și colaborarea în ceea ce privește reducerea, controlul și monitorizarea poluării aerului, promovarea tehnologiilor de mediu, în special în domeniile apă şi energie din surse regenerabile, managementul integrat al zonei costiere și protecția mediului marin.

Cele două ministere de resort au convenit să colaboreze și în domeniul epurării apelor uzate, împăduriri și acțiuni de prevenire și combatere a incendiilor forestiere, dar și în ceea ce privește educația de mediu și activități de conștientizare în domeniul protecției mediului. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.