Acasă Stiri Locale Bucuresti-Ilfov Petrache și Filipescu țin piept pretențiilor nemăsurate din PNL

Petrache și Filipescu țin piept pretențiilor nemăsurate din PNL

DISTRIBUIȚI

 128978 – 10062014 –  Luni, 9 iunie, a avut loc din nou o întâlnire importantă pentru viitorul PNL şi pentru cum urmează să fie împărţită puterea în interiorul acestui partid. În spaţiul public a apărut informaţia că la întrunirea informală a liberalilor ar fi participat preşedinţii organizaţiilor PNL din Muntenia, Oltenia şi Bucureşti. În realitate, scrie pesurse.ro, lucrurile au stat cu totul altfel: După ce la întrunirea de sâmbătă gruparea din jurul lui Teodor Atanasiu a stabilit că Ardealul dă cu pumnul în masă şi va cere nu mai puţin de 16 vicepreşedinţi, mai mulţi liberali din Muntenia s-au revoltat la când au auzit o astfel de propunere. ”Ăştia sunt nebuni? Ce îi califică să ceară jumătate din numărul de vicepreşedinţi? Tase (n.r.: Teodor Atansiu) are blat de când mă ştiu cu PDL, a pierdut non-stop alegerile la Alba. La Cluj nu existăm, Sibiul este mort pentru PNL, Covasna şi Harghita nu există şi tot aşa. Cum se gândesc vreodată că ar putea cere jumătate din vicepreşedinţii partidului? Noi nu mai existăm?”, a precizat un lider important al PNL, din zona Moldovei.

Gruparea lui Marian Petrache şi cea a lui Răducu Filipescu par să îşi fi dat mâna şi au început să lucreze la un plan care să contrabalanseze pretenţiile uriaşe ale taberei PNL din Ardeal. De altfel, cei doi, Petrache şi Filipescu, sunt iniţiatorii şedinţei PNL cu filialele din Muntenia.

Indignați că Atanasiu câştigă tot mai mult teren şi că şi-ar fi ”rezervat” deja poziţia de secretar general al PNL, funcţie care conform proiectului de statut va fi cea mai importantă după cea de preşedinte al partidului, Petrache şi Filipescu i-au convocat de urgenţă pe liderii organizaţiilor liberale din Muntenia pentru a creiona un plan de acţiune prin care să îi pună la respect pe cei din gruparea lui Atanasiu din Ardeal.

Se spune că Petrache, râvneşte serios la poziţia de secretar general al partidului, mai ales că la Ilfov PNL a ieșit destul de bine la alegerile din 25 mai, obținând 30% la europarlamentare și învingând PSD la alegerile pentru Camera Deputaților.

Un eveniment care s-a petrecut şi care alimentează butoiul de pulbere pe care stau liberalii în acest moment este marginalizarea completă a Bucureştiului. Această scoatere din ecuaţia puterii a celor din PNL Bucureşti pare o decizie care va avea repecusiuni pentru gruparea din jurul lui Iohannis şi, aşa cum a precizat un important lider al conducerii centrale, nu va rămâne netaxată de greii PNL din Bucureşti, Rareş Mănescu, Ludovic Orban sau Eugen Nicolaescu.

Unul dintre apropiaţii lui Atanasiu din zona Ardealului a precizat că celor din PNL Bucureşti le-ar fi rezervate doar două posturi de vicepreşedinţi, având în vedere rezultatele slabe ale acestora de la alegerile europarlamentare. Surse din cadrul PNL au precizat că, la aflarea acestui număr, Eugen Nicolaescu ar fi răbufnit extrem de nervos.

Trebuie precizat că la întâlnirea de ieri, niciunul dintre liderii PNL Bucureşti nu a fost invitat să ia parte la întrunire. Singurul participant al PNL Bucureşti a fost deputatul Florin Alexe, cel care conduce organizaţia PNL Sector 3, dar acesta a fost prezent la întrunire în calitate de

preşedinte al Tineretului Naţional Liberal. Această poziţie, prin care manevrează un număr mare de voturi la Congresul PNL din 28-29 iunie, având în vedere că din delegaţiile filialelor vor face parte numeroşi tineri apropiaţi ai lui Alexe, este motivul real pentru care acesta fost singurul invitat din Bucureşti la şedinţă.

Ludovic Orban este pregătit în orice moment să se răzgândească cu privire la o candidatură pentru şefia PNL, după ce s-a retras când Iohannis şi-a lansat candidatura. Orban simte că a fost „tras în ţeapă” de gruparea Iohannis-Atanasiu, iar poziţia de secretar general negociată cu Iohannis, după ce l-a trădat pe Crin Antonescu, pare tot mai departe de acesta. Ludovic Orban ar fi pregătit să îşi lanseze din nou candidatura pentru poziţia de preşedinte al PNL şi astfel să arunce în aer lupta pentru putere din partid. Este de notorietate faptul că acesta are capacitatea de a rupe voturi din orice filială.  – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.