Acasă Externe SUA: Comunităţi importante trăiesc în spirit românesc dincolo de Atlantic

SUA: Comunităţi importante trăiesc în spirit românesc dincolo de Atlantic

DISTRIBUIȚI

128529 – 23052014  – Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, efectuează, în perioada 20-23 iunie, o vizită de lucru în SUA, la New York. Programul vizitei cuprinde întâlniri cu oficialităţi americane şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din metropola americană, precum şi participarea la cea de a XV-a ediţie a Festivalului România Broadway.

În zilele de 20 şi 21 iunie, demnitarul român a avut întrevederi cu reprezentanţi ai comunităţii care, prin conduita şi rezultatele activităţii lor, sunt consideraţi modele de reuşită la

nivelul societăţii gazdă, în domeniile financiar-bancar şi construcţii de infrastructură. Cu ocazia acestor întrevederi, ministrul delegat a reiterat atât importanţa promovării acestor modele la nivelul comunităţii, cât şi aprecierea pentru dorinţa acestora de a contribui, cu expertiza pe care o deţin, la promovarea mediului investiţional românesc şi la realizarea unor proiecte de impact pentru mediul de afaceri şi societatea românească în ansamblul ei. Au fost discutate modalităţile concrete în care membrii valoroşi ai comunităţii se pot implica în proiecte de promovarea a investiţiilor şi a imaginii României în capitala financiară a lumii.

La 21 iunie, ministrul delegat Bogdan Stanoevici a avut, la sediul Consulatului General al României la New York, o întâlnire cu reprezentanţi ai presei de limba română din New York, pe care i-a felicitat pentru contribuţia valoroasă la menţinerea limbii şi identităţii româneşti într-un mediu atât de divers din punct de vedere cultural şi lingvistic, încurajându-i, totodată, să exploreze posibilităţile de finanţare oferite de DRP, pe care îl coordonează.

În seara zilei de 21 iunie, demnitarul român a participat, alături de ambasadorul României în SUA, Iulian Buga, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, ai mediului asociativ şi bisericilor româneşti din New York.

„Este o bucurie să descopăr aici, peste Marele Atlantic, o comunitate românească atât de bogată, atât de activă şi atât de dedicată păstrării legăturilor cu ţara; pe întinsul Americii – pe Coasta de Est, pe Coasta de Vest – oriunde se regăsesc comunităţi importante de români există şi un interes deosebit  în ce priveşte cultivarea identităţii – pentru păstrarea vie a limbii române, a obiceiurilor curate ale tradiţiilor noastre ancestrale, pentru trăirea în spirit românesc” – a declarat ministrul delegat Bogdan Stanoevici.

Vizita ministrului delegat pentru românii de pretutindeni va continua cu o întâlnire cu membrii parohiei Bisericii Sf. Dumitru din New York, participarea la Festivalul România Broadway şi întâlniri cu oficialităţi americane şi reprezentanţii Camerei de Comerţ Româno-Americane. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.