Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Premierul Ponta: “Vor exista represalii asupra Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei”

Bucureşti: Premierul Ponta: “Vor exista represalii asupra Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei”

DISTRIBUIȚI

 129545 – 02072014 – Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la ratificarea acordurilor de asociere cu UE ale Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, că roagă Parlamentul să sprijine împreună aceste ţări în perioada următoare deoarece vor exista cu siguranţă represalii din partea ”vecinilor de la Est”.

”În numele PSD mulţumesc tuturor deputaţilor că au acceptat să vină în sesiune extraordinară pentru a da un mesaj extrem de important pe plan european că Parlamentul României este primul Parlament care va ratifica acordurile de asociere”, a spus Ponta în plen. El a rugat Parlamentul să sprijine, în perioada următoare, aceste trei ţări. ”Adresez o rugăminte, ca prim ministru, Parlamentul României să sprijiim împreună, dumneavoastră, Parlamentul, cu Guvernul, cu instituţiile României, Republica Moldova, Georgia, Ucraina, în perioada următoare. Vor exista cu siguranţă represalii, repercursiuni, efecte negative din parte altor vecini de la Est. Aşa cum am reuşit cu dumneavoastră să spijinim în Republica Moldova infrastructura şcolară, energetică, construcţia instituţiilor democratice şi europene, va fi nevoie ca, în perioada următoare, cu atât mai mult să dăm un mesaj foarte clar că pasul istoric, curajos făcut de Guvernul Leancă va atrage din partea României şi după aceea din partea Europei tot sprijinul de care Moldova are nevoie”, a mai spus Ponta. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.