Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: ”Să trăiți bine!” – marca Ponta prinde contur

București: ”Să trăiți bine!” – marca Ponta prinde contur

DISTRIBUIȚI

Unii analiști susțin că avem de-a face cu o ”crimă fiscală”129866 – 15072014 –  Așa cum era de așteptat, Executivul nu renunță la majorarea taxelor anul viitor, mergând pe principiul ”Om vedea ce va fi” sau ”După noi, potopul!”. Proiectul de modificare a Codului Fiscal, din care fac parte majorările de taxe şi impozite pe clădiri şi maşini, va fi discutat în şedinţa guvernului din această săptămână.

Premierul Victor Ponta spune că măsurile nu vor fi luate până când nu vor fi consultaţi partenerii sociali și susține că se discută deja cu BNR și FMI. Pe măsură ce aceste modificări se discută cu toţi actorii sociali, acestea vor fi implementate. Ceea ce noi vrem să facem este un tip de predictibilitate şi nimic nu se adoptă într-o lună, două luni sau trei luni. Totul se discută cu şase luni, cu un an, cu doi ani înainte, se discută cu toţi cei cărora li se aplică şi, din punctul ăsta de vedere, cred că doamna Petrescu (ministrul de Finanţe- n.r.) merge în direcţia foarte bună (…) Ministrul de Finanţe, cu acest proiect pe care miercuri îl va prezenta şi în şedinţa de guvern, merge şi se întâlneşte cu reprezentanţii mediului de afaceri, merge şi are dezbateri în mediul academic, economic vorbesc – cu Banca Naţională, FMI şi Comisia Europeană sunt deja dezbătute aceste lucruri – şi trebuie prezentate predictibil”, a spus, luni seara, Victor Ponta, citat de Mediafax.

Guvernul, contrar logicii, intenționează să crească taxele de peste trei ori pentru proprietarii de autoturisme cu capacitate cilindrică mică, adică tot pentru cei care plătesc la timp și care și-au luat asemenea mașini tocmai pentru a fi bun-platnici și a face economie. Nu scapă nici cei care au în proprietate locuinţe în care funcţionează firme. Aceştia ar urma să plătească un impozit de aproape 2%din valoarea imobilului, chiar şi de 20 de ori mai mult decât în prezent. Acelaşi proiect conţine taxe mai mici pentru cei care au maşini puternice, cu motoare de peste 2.000 de centimentri cubi. Sâmbătă, Ministerul Finanţelor a anunţat că a retras proiectul, numai că totul nu a fost decât pentru a nu panica populația și pentru a îmbunătăți imaginea premierului Ponta care va candida pentru Cotroceni.

Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbătute şi asumate, împreună cu bugetul pentru anul viitor, de către Parlament, susține Ministerul Finanțelor. Acelaşi document relevă că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an nu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.

Analiștii susțin că este ”crimă fiscală” ceea ce se întâmplă acum în România și că Guvernul urmărește doar alinierea taxelor și a anumitor impozite cu cele din majoritatea țărilor Uniunii Europene, numai că în Germania, Franța sau Italia veniturile populației sunt mult mai mari față de România unde în prim-plan este problema existențială. Mai mult, în majoritatea cazurilor, tot cei buni platnici își vor plăti dările la zi, cealaltă categorie comportându-se ca până acum. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.