Acasă Sud-Vest Gorj Gorj: Vicepreședintele PSD Târgu Jiu: ”Atunci când nu ai o opoziţie puternică...

Gorj: Vicepreședintele PSD Târgu Jiu: ”Atunci când nu ai o opoziţie puternică promovezi şi tâmpiţi în funcţii”

DISTRIBUIȚI

PARTIDE_PSD_psd3De ce nu merge treaba? Pentru că-ţi trebuie un aviz de la băiatul cu cafeaua” – 130158 – 25072014 – Vicepreşedintele PSD Târgu Jiu, avocatul Gheorghe Pecingină, critică parlamentarii, politicienii, administraţia locală pentru neimplicare în rezolvarea problemelor judeţului şi ale Complexului Energetic  Oltenia. Pe de altă parte, nici Pecingină nu a spus ce face el pentru a rezolva din aceste probleme. El este într-adevăr implicat atât în sindicatele agreate de Laurenţiu Ciurel, pe care le sfătuieşte din punct de vedere juridic, contra-cost, dar şi la CS Pandurii, unde de asemenea este angajat. Pecingină este un pesedist mai nou, iar cei vechi nu l-au acceptat nici până acum.

În contextul unei discuţii despre un aviz negativ pe care Ministerul Justiţiei l-a dat CE Oltenia, Pecingină a făcut o declaraţie care pare să-l vizeze pe fostul prefect Claudiu Teodorescu, acum secretar general adjunct la Ministerul Justiţiei. El a vorbit despre ”băiatul care servea cafeaua“, tonul fiind unul arogant, această muncă fiind privită mai rău decât cea de primitor-distribuitor de la CE Oltenia. ”De ce să ne ascundem după cireş. Şi în actuala guvernare, şi în alte guvernări, atunci când nu ai o opoziţie puternică promovezi şi tâmpiţi în funcţii. Slab pregătiţi profesional. Unii care servesc cafeaua toată viaţa se trezesc miniştri peste noapte. Există şi astfel de situaţii. Şi atunci te miri că nu merge treaba. De ce nu merge treaba? Pentru că-ţi trebuie un aviz de la băiatul cu cafeaua. Şi băiatului cu cafeaua îi e frică. Ori blochează sistemul dacă ia o decizie, pentru că nu ştie, ori nu semnează nimic. De frică“, a spus acesta.

PSD mai are şi alţi ”băieţi cu cafeaua“ ce au ajuns pe funcţii importante. Sunt însă şi mulţi băieţi care se ocupă cu gâdilarea liderilor PSD. ”Singurul politician de la Gorj care se implică alături de conducerea CEO şi de sindicate şi face drumuri la Bucureşti să rezolve probleme este Ion Călinoiu“, a spus avocatul pesedist la Radio Infinit. Pecingină l-a nominalizat şi pe vicepreşedintele Ciprian Florescu printre cei care nu se implică în rezolvarea problemelor judeţului. – PROMPT MEDIA, sursa: www. pandurul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.