Acasă Uncategorized Senatorul Todirașcu cere CMR să se autosesizeze în cazul Astărăstoaie

Senatorul Todirașcu cere CMR să se autosesizeze în cazul Astărăstoaie

DISTRIBUIȚI

– 130302 – 31072014 – Senatorul Valeriu Todirașcu, membru al Comisie pentru Sănătate, a sesizat Colegiul Medicilor din România cu privire la prejudicierea gravă a onoarei şi prestigiului corpului medical prin menţinerea la conducerea CMR a unei persoane condamnate definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru conflict de interese, referindu-se la decizia Colegiului de a-l menține pe prof. Astărăstoaie în funcția de președinte. Todirașcu spune că a decis să scrie personal CMR pentru că în ședința din 10 iulie conducerea CMR a motivat  menținerea prof. Astărăstoaie prin lipsa unei sesizări sau înștiințări oficiale cu privire la decizia instanței.Parlamentarul amintește membrilor conducerii CMR că, potrivit statutului, Colegiul se poate autosesiza, în consecință ”Biroul Consiliului trebuie să se sesizeze din oficiu şi să înceapă o anchetă disciplinară privind cazul Vasile Astărăstoae, culmea, profesor de etică medicală, la aflarea faptului că acesta a fost condamnat în baza Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.  Atitudinea de tergiversare adoptată de Biroul Consiliului ridică suspiciunea de protejare a celui condamnat şi de abdicare a conducerii CMR de la îndatorirea sa de bază de apărare a prestigiului corpului medical”, se arată în materialul senatorului.

”Medicii reprezintă, cu siguranţă, un corp de elită a societăţii româneşti şi, în profesia medicală, încrederea populaţiei în integritatea corpului medical este de maximă importanţă pentru relaţia tămăduitoare medic-pacient”, mai scrie Valeriu Todirașcu. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.