Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ceremonialuri şi exerciţii navale de Ziua Marinei

Bucureşti: Ceremonialuri şi exerciţii navale de Ziua Marinei

DISTRIBUIȚI

130597 – 14082014 – Ziua Marinei Române va fi sărbătorită vineri, 15 august, în garnizoanele Constanţa, Brăila, Bucureşti, Galaţi, Mangalia, Sulina, Timişoara şi Tulcea, informează Ministerul Apărării.

Constanţa – La sediul Comandamentului Flotei vor avea loc, de la ora 10.00, un ceremonial militar şi religios, sosirea Zeului Neptun, exerciţiul naval FNR 2014 şi parada navală. În Portul Tomis se vor desfăşura, de la ora13.00, jocuri marinăreşti, de la ora 19.00, concertul oferit de Asociaţia „Litoral – Delta Dunării, de la ora20.15, ceremonialul de coborâre a pavilionului, geacului şi Marelui Pavoaz, de la ora21.00, concertul trupei Amadeus, iar de la ora 22.00, retragerea cu torţe pe itinerariul Comandamentul Flotei-Piaţa Ovidiu-Prefectura Constanţa.

Brăila – Pe faleza Dunării se vor desfăşura, între orele 9.00 şi 13.00, exerciţiul FNR 14, sosirea Zeului Neptun, jocuri marinăreşti şi parada navală.

Bucureşti – În Parcul Herăstrău, zona debarcader, între orele 9.00 şi 12.00, vor avea loc un ceremonial militar şi religios, sosirea Zeului Neptun şi jocuri marinăreşti, iar de la ora18.00, la foişor, un concert de fanfară.

Galaţi – La Gara Fluviala de pe faleză,de la ora 17.30, va avea loc un ceremonial militar şi religios.

Mangalia – Pe faleză, de la ora ora 10.00, se vor desfăşura ceremonialul militar şi religios, sosirea Zeului Neptun, exerciţiul naval FNR 14 şi jocuri marinăreşti, de la ora11.30, ateliere interactive, de la ora 20.00, un spectacol de fanfară, de la ora 21.00, retragerea cu torţe şi de la ora 22.00, un spectacol cu focuri de artificii.

Tulcea – Pe faleză, între orele 10.00 şi 13.00, vor avea loc o ceremonie militară, sosirea Zeului Neptun, exerciţiul FNR 14, parada navală şi jocuri marinăreşti.

Sulina – Pe faleză, de la ora 9.00, se va desfăşura un ceremonial militar şi religios, iar întreorele 16.00 şi 19.00 populaţia va putea vizita navele militare.

Timişoara – Pe faleza Canalului Bega va avea loc, de la ora 10.00, un ceremonial militar şi religios şi vor fi oragnizate ateliere interactive de noduri marinăreşti şi lucrări de matelotaj. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.