Acasă Economic Bucureşti: Încasările la buget s-au prăbuşit

Bucureşti: Încasările la buget s-au prăbuşit

DISTRIBUIȚI

BANI_BANCI_FINANTE_taxe si impozite– 130344 – 01082014 – Datele publicate de Ministerul de Finanţe privind rectificarea bugetului arată că, în primul semestru din 2014, încasările din TVA au fost cu 1,5 miliarde lei mai mici decât se programaseră, iar cele din impozitul pe venit cu 1 miliard lei. Cifrele confirmă că rectificarea nu a fost pozitivă, aşa cum a declarat premierul Victor Ponta, de vreme ce încasările nu au fost realizate, potrivit Capital.ro.Veniturile bugetului de stat au fost modificate semnificativ faţă de programul stabilit prin legea bugetului votată de Parlament. Cele mai importante scăderi au fost la TVA şi impozitul pe venit, cumulând 2,5 miliarde lei. Încasările din alte taxe şi impozite nu au putut compensa nerealizarea veniturilor. Excepţie face impozitul pe construcţiile speciale, celebra „taxă pe stâlp” care aduce 1 miliard lei. Majorarea încasărilor datorită acestei taxe a fost posibilă pentru că impactul a fost mult subevaluat iniţial. Finanţele au estimat că vor colecta 500 milioane lei, iar companiile au declarat plăţi de 1,5 miliarde lei.

Proiectul de rectificare, care urmează să fie aprobat vineri de Guvern, prevede şi alte modificările ale veniturilor bugetare, însă fără impact semnificativ. Diferenţa  de 2,5 miliarde lei este acoperită cu 1 miliard din taxa pe stâlp şi prin scăderea a 882 milioane lei, cote defalcate din impozitul pe venit pentru autorităţile locale. Astfel, Finanţele au reuşit să marcheze doar o scădere a veniturilor bugetare totale de numai 375 milioane lei.

Premierul Victor Ponta a declarat că rectificarea este una pozitivă, mai multe ministere urmând primească bani în plus.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.