Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Nicuşor Constantinescu cere anularea arestării preventive

Bucureşti: Nicuşor Constantinescu cere anularea arestării preventive

DISTRIBUIȚI

130696 – 20082014 Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a cerut în instanţă, prin avocaţii săi, anularea deciziei de arestare preventivă. Cererea de anulare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu urmează să se judece la 12 septembrie, la Tribunalul Bucureşti, potrivit Digi24.

Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au declarat că au fost invocate sentinţele Tribunalului Bucureşti şi ale Curţii de Apel Bucureşti, instanţe care au luat decizii contradictorii, prin patru încheieri distincte, în baza aceloraşi acte medicale.

Surse judiciare au precizat că până în prezent nu a fost transmis către Interpol un mandat internaţional de arestare pe numele preşedintelui suspendat al CJ Constanţa.

În acest context, avocaţii lui Nicuşor Constantinescu susţin că nu se va putea emite acest mandat până în momentul în care nu se va judeca cererea de revocare a deciziei privind arestul preventiv.

Avocaţii au precizat că Nicuşor Constantinescu se află în Statele Unite ale Americii, unde se recuperează, după operaţia de prostată.

La 7 august, Nicuşor Constantinescu a primit mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia în acest sens luată, în primă instanţă, de Tribunalul Capitalei.

Decizia de arestare preventivă a fost luată în dosarul în care procurorii îl acuză pe Constantinescu că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.