Acasă Sud-Est Galati Galaţi: Bunea Stancu rămâne în arest la domiciliu

Galaţi: Bunea Stancu rămâne în arest la domiciliu

DISTRIBUIȚI

130804 – 26082014 – Tribunalul Galați a respins propunerea procurorilor de înlocuire a arestării la domiciliul cu arestul preventiv în cazul lui Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Brăila.

Astfel, președintele CJ Brăila va rămâne în arest la domiciliu, situație în care se află de la data de 8 august.

Bunea Stancu este acuzat că în perioada 2009-2011 ar fi atribuit în mod ilegal mai multe contracte publice firmelor Tancrad Galați și Tancrad Construct Brăila, dar și Conciviei, controlată chiar de Bunea Stancu. În multe situații, companiile participau singure la licitații sau câștigau ilegal contractele atunci când existau competitori, potrivit procurorilor DNA.

Baronul PSD se mai judecă și cu Agenția Națională de Integritate. Inspectorii instituției au descoperit că Bunea Stancu deținea peste 65% din compania Bursagrirom, care, la rândul ei avea peste 70% din acțiunile Concivia. În numai trei ani de zile, Concivia a reușit să obțină din partea CJ Brăila cinci contracte publice estimate la 2,7 milioane de lei.

ANI a sesizat Parchetul și instanța pentru conflict de interese, iar Curtea de Apel Bucureşti a confirmat acuzația la 24 septembrie 2012. Bunea Stancu a facut contestație, iar dosarul se află la Curtea Supremă. Daca va pierde și această ultimă cale de atac, baronul va trebui să renunțe la funcția publică. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.