Acasă Economic Liberalii ataca: ”Famiglia PSD-istă din guvern crește cu un fin”

Liberalii ataca: ”Famiglia PSD-istă din guvern crește cu un fin”

DISTRIBUIȚI

Teodor_Atanasiu– 130335 – 01082014 – Liberalul Teodor Atanasiu îi cere lui Victor Ponta să retragă nominalizarea lui Claudiu Manda și să își ceară scuze public pentru situația creată prin promovarea unei persoane care și-a falsificat CV-ul.”Considerăm demersul prim-ministrului drept un gest scandalos, o sfidare și o jignire la adresa tinerei generații, mediului de afaceri și cetățenilor români în general.

Famiglia pesedistă din Guvern va primi un nou membru, Claudiu Manda. Într-un guvern de cumetrie, Claudiu Manda este recomandat nu de performanța sau experiența profesională, ci de calitatea de fin al lui Valeriu Zgonea și președinte al PSD Dolj. El se alătură astfel galeriei “ilustre” de personaje care ocupă funcții în guvernarea Victor Ponta, a căror singură calitate este relația de rudenie cu premierul sau alți potențați ai regimului pesedist: Gabriel Oprea, ministru de Interne, vicepremier, naș al lui Victor Ponta Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, văr prin alianță cu premierul Ilie Sârbu, liderilor senatorilor PSD, socrul premierului iar exemplele pot continua”, arată liberalul.

Atanasiu semnaleaza inadvertentele din CV-ul deputatului Claudiu Manda, publicat pe site-ul Camerei Deputaților, precum si lipsa de experienta profesionala necesara pentru functia in care a fost propus.

”O astfel de nominalizare este o jignire pentru sutele de mii de funcționari din minister și din celelalte instituții ale administrației publice centrale și locale, care nu mai vor să fie conduși de politruci incompetenți.

Nu în ultimul rând, numirea unui asemenea personaj reprezintă o palmă pe obrazul milioanelor de tineri care studiază și muncesc din greu pentru a-și clădi o carieră în administrația publică sau în mediul privat”, mai afirma Teodor Atanasiu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.