Acasă Nord-Vest Maramures Maramureş: Primarul din Sighetu Marmaţiei, trimis în judecată din nou, tot pentru...

Maramureş: Primarul din Sighetu Marmaţiei, trimis în judecată din nou, tot pentru abuz în serviciu

DISTRIBUIȚI

130604 – 14082014 – Procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a primarului municipiului Sighetu Marmatiei, pentru abuz in serviciu cu obtinerea de foloase necuvenite.

Alaturi de acesta a mai fost trimis in judecata si Ioan Barbus, directorul executiv economic in primarie, pentru abuz in serviciu cu obtinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, la data de 14 octombrie 2013, Ovidiu Gheorghe Nemes, in calitate de primar al municipiului Sighetu Marmatiei, a incheiat, in mod nelegal, un contract de asistenta juridica cu un avocat si a dispus in aceeasi zi plata sumei de 20.000 lei fara TVA (24.800 lei cu TVA inclus) catre avocatul respectiv, reprezentand plata unor servicii juridice acordate de catre avocat in favoarea Primariei Sighetu Marmatiei, respectiv redactarea unei plangeri penale impotriva unei societati comerciale.

In perioada februarie – martie 2014, Ioan Barbus, in calitate de director economic in cadrul Primariei Sighetu Marmatiei, a contactat un alt avocat, a purtat discutii cu acesta, cu privire la incheierea unui contract de consultanta juridica cu Primaria Sighetu Marmatiei, fara a fi imputernicit in acest sens. La data de 4 martie 2014, a semnat, in mod nelegal, un contract de asistenta juridica si a efectuat plata sumei de 10.000 lei, reprezentand onorariu pentru servicii juridice acordate de catre avocat Primariei, respectiv redactarea unei cereri de revizuire.

Ca urmare, a fost creat un prejudiciu in dauna bugetului local al Primariei municipiului Sighetu-Marmatiei, in suma de 24.800 lei, respectiv de 10.000 lei, intrucat cele doua contracte de asistenta juridica au fost incheiate cu incalcarea prevederilor legale, in conditiile in care, primaria Sighetu Marmatiei are compartiment juridic la care sunt angajati consilieri juridici, platiti pentru prestarea de servicii juridice.

S-a constatat ca sumele de bani, reprezentand onorarii, platite cu incalcarea dispozitiilor legale, au fost restituite primariei municipiului Sighetu Marmatiei la finalul anchetei penale desfasurate in prezentul dosar penal, precizeaza DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramures.

Ovidiu Gheorghe Nemes si Ioan Barbus au mai fost trimisi in judecata in aprilie 2014 intr-un dosar separat, pentru infractiuni similare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.