Acasă Anchete Theodor Berna, arestat preventiv

Theodor Berna, arestat preventiv

DISTRIBUIȚI

Theodor Berna130681 – 20082014 Theodor Berna, patronul Tehnologica Radion, a fost arestat preventiv în dosarul în care este anchetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu estimat la peste 100 de milioane de euro. Omul de afaceri fusese audiat, luni, de procurori, alături de alte persoane implicate în acest dosar. La finalul zilei, Theodor Berna, dar şi Florian Bujoreanu, administratorul firmei Proiect Alfa Capital Bucureşti, au fost reţinuţi. Alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar.

Anchetatorii susțin că administratorii firmelor implicate ar fi înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale fictive, pentru a masca provenienţa ilicită a unor mari sume de bani și ulterior sumele au fost retrase în numerar din conturile unor societăţi-fantomă.

Theodor Berna a derulat prin compania sa, Tehnologica Radion, peste 100 de contracte cu statul, iar cel mai mare profit (23 de milioane de lei) l-a înregistrat în 2011.

Firma Tehnologica Radion, controlată de Theodor Berna, a câştigat mai multe contracte cu statul, în special de reabilitare şi întreţinere de drumuri în sudul ţării.

Supranumit ”Regele asfaltului” datorită nenumăratelor contracte primite de la stat pentru reabilitarea drumurilor, Berna este suspectat că prin ”suveica” unor firme fantomă a ocolit plata taxelor către stat, dar a şi ”albit” mari sume de bani.

Tehnologica Radion nu este pentru prima oară în centrul unui scandal penal. Astfel, numele societăţii a fost menţionat prima oară anul trecut într-un dosar de evaziune de 60 de milioane de euro, în care au fost trimişi în judecată fostul consilier guvernamental Marcel Păvăleanu şi Răzvan Alexe.

Tehnologica Radion apare şi în rechizitoriul întocmit de procurori în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro, însă în acest dosar în care 35 de persoane – fizice şi juridice – au fost trimise în judecată în martie 2014, nici Tehnologica Radion, nici reprezentanţii acestei firme nu au fost inculpaţi.

Tehnologica Radion apare și în ancheta în care fostul şef al Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, este anchetat de DNA.

În 2012, firma lui Berna a fost investigată de Consiliul Concurenţei pentru o posibilă înţelegere cu alte companii de construcţii în legătură cu trucarea unor licitaţii. Astfel, compania controlată de Berna ar fi participat cu oferte trucate la licitaţiile organizate de Primăria Capitalei pentru atribuirea unor contracte cadru de asfaltare a străzilor, plombare a gropilor şi punerea bordurilor în Bucureşti.

Este vorba de şase licitaţii corespunzătoare celor şase sectoare ale Capitalei, valoarea totală a acestora ridicându-se la 1,46 miliarde lei (aproximativ 350 milioane euro).

Companiile vizate au fost Tehnologică Radion, Euro Construct Trading 98, Straco Grup, Delta Antrepriză de Construcţii şi Montaj 93, Pro Cons XXI, RCV Global Group, Swietelsky Construcţii Feroviare, Strabag, Eurovia-Construct Internaţional, Global Service Proiect şi Drum Concept.

Theodor Berna (63 de ani), considerat unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri din România, cu o avere estimată de 75 de milioane de euro.

Cu afaceri în construcţii şi infrastructură, Berna a avut o ascensiune fulminantă în ultimii ani. În 1999, Berna era consilierul lui Traian Băsescu la primăria Capitalei. Astăzi, conduce mai multe companii de construcţii, dintre care Tehnologica Radion şi Teloxim Con.

Tehnologica Radion a câştigat de-a lungul timpului o serie de contracte cu statul, cele mai importante vizând reabilitarea şi întreţinerea de străzi sau drumuri în partea de sud a ţării, în Bucureşti şi în Ilfov, Giurgiu sau Dolj. Tehnologica Radion are un contract de 53 de milioane de euro penrtu reabilitarea şi extinderea la patru benzi a unui sector de 11,2 kilometri din centura Capitalei, între DN 2 (Voluntari) şi A2 (Autostrada Bucureşti-Constanţa).

De Tehnologica Radion este legată și licitaţia “cu cântec” de peste 100 de milioane de euro pentru lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj. Licitaţia a fost contestată generând reacţii la cel mai înalt nivel.

Firma lui Berna, Tehnologica Radion face parte din cele 142 de societăţi comerciale cercetate şi faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate la spălare de bani în dosarul grupării Păvăleanu-Alexe. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.